Thermonet este somată să facă investiţiile la care s-a obligat
·
Din păcate, operatorul se poate prevala de faptul că, la
rându-le, autorităţile locale nu şi-au respectat obligaţiile, netrasferând
instalaţiile deţinute încă de Termica şi care sunt indispensabile prestării
serviciului.
·
În acest context, potrivit primarului Ion Lungu, "dacă
astăzi cei de la Thermonet vor să rezilieze contractul, îl pot rezilia fără
nicio problemă".
·
Lichidatorii Termica pretind pentru conductele,
instalaţiile şi echipamentele în cauză nu mai puţin de 40,41 de milioane de
lei, Consiliul Local oferindu-se să dea doar 8,22 de milioane de lei.
Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că va cere
imperativ conducerii Thermonet, transportatorul, distribuitorul şi furnizorul
de agent termic, să treacă la materializarea investiţiilor la care aceasta s-a
angajat prin contractul de concesionare a serviciului de alimentare cu apă
caldă şi căldură. "Deşi am avut discuţii exploratorii, voi face adresă oficială celor
de la Thermonet să-şi îndeplinească obligaţiile din contract, cu acele
investiţii pe care trebuie să le facă", a declarat Lungu. Pe de altă
parte, Lungu nu este convins că intervenţia sa va avea efectele urmărite,
întrucât nici Primăria nu şi-a onorat obligaţiile contractuale către noul
operator. "Din păcate, avem şi noi o vulnerabilitate. Dacă astăzi cei
de la Thermonet vor să rezilieze contractul, îl pot rezilia fără nicio problemă.
Noi, până pe 31 decembrie 2016, trebuia să le punem la dispoziţie toate
instalaţiile, lucru care nu s-a întâmplat", a precizat şeful
executivului. Potrivit edilului-şef, transferarea bunurilor nu va putea avea
loc decât după finalizarea procesului prin care Primăria a cerut anularea
licitaţiei organizată de lichidatorii judiciari ai falitei Termica, pentru
înstrăinarea utilajelor şi echipamentelor cu pricina, prevalându-se, totodată,
de respectarea dreptului de preemţiune pe care municipiul Suceava îl are. De
asemenea, autorităţile municipale au avansat un preţ pe care să îl plătească
pentru activele disputate, însă oferta nu a fost acceptată de către deţinătorul
acestora.
"Noi am convenit asupra unei sume pe care să o dăm celor de
la Termica, care, însă, ne-a cerut de 20 de ori mai mult. Suntem în instanţă pe
această temă, reuşind să blocăm licitaţia pentru vânzarea activelor în cauză.
Noi am cerut să ni se vândă la preţul din contabilitate, însă, existând un
proces, până la încheierea acestuia nu mai putem lua nicio decizie",
a explicat Ion Lungu primarul municipiului Suceava.
Reamintim că organele
judecătoreşti au dat câştig de cauză Primăriei municipiului Suceava, emiţând
ordonanţă prezidenţială de suspendare a
demersurilor prin care Termica intenţiona să vândă bunuri absolut
necesare prestării serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură. Hotărârea
a venit pe 5 iulie 2016, la acea dată de cumpărarea activelor scoase la mezat arătându-se
interesată firma Woma Ecoserv Construct SRL din satul Tătărani, comuna
Bărcăneşti.De asemenea, de precizat
este că lichidatorii Termica pretind pentru conductele, instalaţiile şi
echipamentele în cauză nu mai puţin de 40,41 de milioane de lei, în timp ce Consiliul
Local a aprobat disponibilizarea, în acest sens, din bugetul municipal, a 8,22
de milioane de lei. Interesant de remarcat este faptul că, în timp ce valoarea
de intrare în contabilitate a bunurilor în litigiu este de 43,17 de milioane de
lei, potrivit evaluatorilor de la Termica în lichidare, după 3 decenii de
utilizare deprecierea activelor vizate ar fi de doar 7%.