In memoriam dr. ing. Taraş George Seghedin,
Simpozionul „O viaţă dedicată ocrotirii naturii în
Bucovina"
·
Manifestarea are loc cu prilejul Zilei
mondiale a mediului, marcată anual pe 5 iunie, şi care în 2017 are ca temă
“Conectarea oamenilor la natură”.
Miercuri, începând cu ora 14.00, în Aula din Corpul "E"
al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava se va ţine simpozionul „O viaţă
dedicată ocrotirii naturii în Bucovina-In memoriam dr. ing. Taraş George
Seghedin”, eveniment organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava şi
Facultatea de Silvicultură a USV. Potrivit lui Vasile Oşean, directorul
executiv al APM, manifestarea are loc cu prilejul Zilei mondiale a mediului,
marcată anual pe 5 iunie, şi care în 2017 are ca temă “Conectarea oamenilor la
natură”. "În concordanţă cu această temă ne propunem să omagiem una dintre
personalităţile Bucovinei, respectiv pe dr. ing. Taraş George Seghedin, care a
contribuit prin rezultatele muncii sale, dăruirea şi dragostea faţă de natură,
la cunoaşterea şi conservarea patrimoniului natural al Bucovinei", a
declarat Vasile Oşean, şeful APM. La eveniment au fost invitaţi reprezentaţi ai
autorităţilor publice locale, instituţiilor de învăţământ, organizaţiilor
neguvernamentale şi agenţilor economici. În acest context, Agenția pentru
Protecția Mediului Suceava, Facultatea de Silvicultură Suceava şi Asociația "Eudemos",
partener în organizarea evenimentului, transmit locuitorilor judeţului Suceava
mesajul: “Opriţi-vă o clipă şi lăsaţi-vă bucuraţi de frumuseţea naturii!”
"În 2017, tema pentru Ziua mondială a mediului, ne îndeamnă să ajungem
în aer liber, în natură, să apreciem frumuseţea şi importanţa sa, să avansăm
oamenilor chemarea de a proteja Pământul, mediul în care trăim și să împărtăşim
acestora bucuria de a vieţui în comuniune cu lumea înconjurătoare", a
mai spus Vasile Oşean, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia
Mediului.