Fermierii suceveni:
Cererile pentru subvenţii,
depuse la miezul nopţii
·
Chiar dacă în 2017 numărul solicitanţi este mai mic,
suprafaţa pentru care se va acorda sprijinul financiar a crescut datorită comasării
terenurilor, susţine Eugen Mogoş, şeful APIA Suceava.
·
Întârziaţii spun că au fost întorşi din drum pentru a
cere clarificări la primării, iar alţii susţin că pe durata campaniei au lipsit
din localităţile de domiciliu.
În ultima zi de depunere
a cererilor unice de plată aferente campaniei pe anul 2017, agricultorii
suceveni au stat la coadă până la miezul nopţii, la centrele locale, cât şi la
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava. Directorul
executiv Eugen Mogoş spune că aplicaţia informatică a fost închisă la ora 00.00,
iar faţă de anii anteriori, Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, nu a mai aprobat prelungirea perioadei în care fermierii întârziaţi
puteau veni cu cereri. "În toate centrele locale s-a lucrat până la ora
24.00. Au venit agricultori să depună cereri chiar şi după ora 23.00, însă la
ora 00.00 activitatea s-a oprit ca urmare a închiderii aplicaţiei",
explică şeful APIA Suceava, menţionând că la Centrul Judeţean procesarea
cererii unui mare fermier a fost încheiată la ora 23.45. Potrivit lui Mogoş în
campania din 2017 s-a înregistrat un număr mai mic de cereri în comparaţie cu
anul trecut, însă suprafaţa declarată în vederea încasării drepturilor cuvenite
a crescut. Fenomenul este considerat unul pozitiv şi dezirabil, survenind tendinţei
de comasarea a terenurilor agricole. "Raportat la anul trecut, în 2017 suprafaţa
solicitată la plată a fost depăşită. Ceea era aproape de aşteptat, în
condiţiile în care a scăzut numărul total de cereri, atât ca urmare a deceselor
unor proprietari, dar şi a concentrărilor, comasărilor unor terenuri",
subliniază directorul executiv Eugen Mogoş. Unul dintre agricultori, o doamnă,
ne-a declarat că a rămas codaşă din cauză că documentaţia nu a fost în regulă
şi, de aceea, a trebuit se reîntoarcă la Primărie, pentru a obţine clarificări.
Un alt fermier ne-a spus că venit cu întârziere le Centrul local Suceava al
APIA întrucât a fost plecat din localitatea de domiciliu pentru o perioadă mai
îndelungată de timp. În 2016, cererile unice de plată au putut fi depuse, fără
penalizări de întârziere, până pe data 10 iunie. După expirarea acestui termen,
solicitările au fost admise, însă cu o reducere a dreptului cu 1% pentru
fiecare zi lucrătoare întârziată. Conform APIA, anul trecut, în judeţul Suceava
au fost adunate 48.970 de cereri.