Blocată anul trecut, din
cauza Guvernului,
Reabilitarea conductelor
şi punctelor termice începe cu 1 milion de lei din bugetul local
·
În 2016, banii aprobaţi de Guvern au venit în iarnă, când
nu se mai putea interveni, peste 8 milioane de lei destinaţi lucrărilor din
Suceava întorcându-se la bugetul de stat.
·
Primarul Ion Lungu va avea discuţii cu vicepremierul
Sevil Shaidehh, astfel încât suma respectivă să fie disponibilizată în cursul acestui an.
O dată cu sistarea furnizării agentului termic pentru încălzirea locuinţelor,
se va demara programul de reparaţii la reţele de transport şi distribuţie, a
anunţat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. "Voi aborda şi la
Bucureşti această temă, să vedem dacă vin banii promişi de Guvern. În orice
caz, vom demara aceste lucrări licitate încă de anul trecut pe banii Primăriei,
în cadrul programului cofinanţarea locală fiind de circa 1 milion de lei",
a reliefat primarul, a menţinând că va prezenta problema vicepremierului Sevil
Shaidehh, cu prilejul şedinţei Comitetului director al Asociaţiei Municipiilor
din România, de luni. Înspre sfârşitul lui 2016, Primăria municipiului Suceava
a semnat contractul pentru reabilitarea sistemului de transport şi distribuţie
a energiei termice cu câştigătorul licitaţiei, firma bucureşteană Consix
Construcţii, dar lucrările nu au putut începe din cauza temperaturilor scăzute.
Fondurile au fost cerute încă din prima parte a anului, însă Guvernul le-a dat
prea târziu, cauză din care banii s-au întors la bugetul de stat. La acea dată,
Ion Lungu, şeful administraţiei sucevene declara că executantul va trece la
lucru din primăvara lui 2017, cu speranţa că prevederile financiare aprobate
pentru investiţia suceveană vor rămâne valabile. "Returnăm la Guvern
cei 83,7 de miliarde de lei vechi pe care i-am avut alocaţi, cu speranţa că îi
vom primi în anul viitor”, spunea ediul-şef. Primarul Ion Lungu susţinea că
lucrările respective vor demara cu fonduri proprii, bugetul local participând
la proiectul respectiv cu o cotă de 30% din total. Licitaţia a fost organizată
pentru lotul nr. 1, respectiv reţelele aferente punctului termic „Zamca IV” şi
modernizarea Punctului termic „Parc”, cu o valoare estimată de 9,5 milioane de
lei, la care se adaugă lotul nr. 2, cu reţele secundare care deservesc Punctul
termic „Obcini IV”, cu alocări prevăzute fiind de 10,69 de milioane de lei. Pentru
modernizarea sistemului de transport şi distribuţie, în cadrul Programului
„Termoficare 2006-2020” municipiul Suceava a primit suma de 8,37 de milioane de
lei, diferenţa fiind suportată din bugetul local.