Există o migrare a forţei
tinere de muncă din spaţiul rural către statele din vest
·
În sesiunea PNDR lansată pe 28 martie, pentru alimentare
cu apă, canalizare, drumuri şi infrastructură educaţională, în judeţ au fost
depuse 48 de proiecte în valoare de 51,53 de milioane de euro.
·
Încă 14 proiecte, de 14 milioane de euro, sunt pentru infrastructura agricolă şi forestieră de acces,
iar valoarea a 5 proiecte de investiţii în patrimoniu se ridică la 1,91 de
milioane de euro.
·
"Avem 3 primării care au depus câte 3 proiecte
fiecare, precum şi 7 primării cu câte 2
proiecte", punctează Mihai Moraru.
Oficiul Judeţean pentru
Finanţarea Investiţiilor Rurale aduce în prim plan sesiunea de depunere de
proiecte adresate beneficiarilor publici, în cadrul Programului Naţional de
Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. "O sesiune de actualitate, care
este pe ultima sută de metri, este cea destinată beneficiarilor publici"
reliefează directorul executiv Mihai Moraru. Şeful OJFIR precizează că, în
cauză, este Submăsura 4.3, cu două componente, una destinată drumurilor
agricole, iar cealaltă pentru drumuri forestiere, precum şi Submăsura 7.2,
care, la rându-i, are 3 componente, respectiv cele de alimentare cu apă şi
canalizare, de drumuri şi de infrastructură educaţională. Nu în cele din urmă,
este vorba despre Submăsura 7.6, care facilitează finanţarea investiţiilor în
protejarea şi promovarea patrimoniului naţional cultural. Sesiunea a fost
lansată pe 28 martie, iar până acum, din judeţul Suceava, pe Submăsura 7.2, au
fost depuse 48 de proiecte, în valoare de 51,53 de milioane de euro. Din total,
31 de proiecte vizează atragerea de finanţare nerambursabilă orientată înspre reabilitarea
şi modernizarea infrastructurii rutiere, respectiv 12 pentru drumurile de
munte, iar 19 pentru cele din restul localităţilor. În cadrul aceleaşi
submăsuri, infrastructura educaţională face obiectul a unui proiect înaintat de
o comună din zona montană, celelalte 9 provenind din alte unităţi
administrativ-teritoriale ale judeţului. La cele deja enumerate, se adaugă 7
proiecte de investiţii în infrastructura de apă uzată, respectiv 3 pentru zona
de munte, iar încă 3 în alte localităţi. Submăsura 4.3 s-a dovedit atractivă
pentru 14 proiecte a căror valoarea însumată este de 14,02 milioane de euro, 11 dintre acestea concentrându-se
asupra infrastructurii agricole de acces, iar 3 pentru drumurile forestiere. Pentru
submăsura 7.6 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, valoarea celor 5
proiecte de investiţii în patrimoniu se ridică la 1,91 de milioane de euro.
·
Măsura de
înfiinţare a activităţilor neagricole s-a închis după primele 5 zile,
pentru 18,5 milioane de euro venindu-se
cu proiecte de 146 de milioane de euro.
"Unele primării au
depus chiar mai multe probleme. Avem 3 primării care au depus câte 3 proiecte
fiecare, precum şi 7 primării cu câte 2
proiecte", punctează Moraru. Şeful
Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale reaminteşte că,
începând de pe 3 mai, sunt deschise sesiunile de depunere de proiecte destinate
beneficiarilor privaţi, în cadrul submăsurilor 6.3 -"ferme familiale",
şi 6.4, pentru finanţarea investiţiilor non-agricole din spaţiul rural. În ceea
ce priveşte submăsura 6.2, pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în
mediul rural, "volumul de cereri de finanţare este uriaş". Aceasta
s-a închis deja, deoarece, "după primele 5 zile, dintr-un cuantum de 18,5
milioane de euro disponibili, s-au depus proiecte de circa 146 de milioane de
euro". Moraru spune că rămân deschise sesiunile destinate Submăsurii 4.1
destinată finanţării investiţiilor în exploataţii agricole, cu o componentă
pentru investiţii pomicole şi o alta pentru procesarea produselor agricole. De
asemenea, valabilă este Submăsura 6.1 "Instalarea tinerilor fermieri".
"Sperăm ca aceasta să se bucure de un interes sporit în perioada
următoare, mai ales plecând de la premisa că este nevoie de o revitalizare a
ceea ce însemnă zona rurală. Există o migrare a forţei de muncă tinere din
spaţiul rural către mediul urban, pe de o parte, cât şi către statele din vest,
de cealaltă parte. Consider că instalarea tânărului fermier este o măsură-catalizator
de încurajare a acestui segment în dezvoltarea de activităţi agricole. Aceasta
în condiţiile în care producţia de alimente trebuie să fie o prioritate a fiecărui stat, pentru a-şi asigura consumul propriu,
în primul rând ", a explicat Mihai Moraru, director executiv al
Oficiului Judeţean pentru Investiţii Rurale Suceava.