La agenţii economici,
Lipsesc trusele sanitare pentru primul ajutor
·
În
luna septembrie, la ITM au fost comunicate 8 accidente de muncă, dintre care
unul soldat cu decesul victimei.
Nu mai puţin de 383 de controale au efectuat, în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, luna trecută, inspectorii de muncă
suceveni. Şeful adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Grigore
Duciuc declară că, în urma verificărilor, s-au dat 134 sancţiuni
contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 74.500 lei. Cele mai
frecvente deficienţe frecvente constatate de controlori sunt cele referitoare la neîntocmirea instrucţiunilor
proprii de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile
activităţilor şi ale locurilor de muncă, dar şi neasigurarea unei semnalizări corespunzătoare
de securitate şi sănătate în muncă. Inspectorii de muncă au constatat că din dotare
lipsesc trusele sanitare pentru acordarea primului ajutor în caz de accidentare,
dar şi evaluările riscurilor existente la locurile de muncă. De
altfel, potrivit, inspectorului şef adjunct, Grigore Duciuc, în luna septembrie,
la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost comunicate 8 accidente de muncă,
dintre care unul soldat cu decesul victimei.