11 octombrie 2012


Mai puţin de jumătate din cluburile şi barurile din Suceava au autorizaţie valabilă de funcţionare 
Comisia Locală  de Ordine Publică(CLOP), întrunită în şedinţă  zilele trecute au analizat rezultatele controalelor desfăşurate la cluburile, restaurantele şi barurile de pe raza municipiului Suceava, campanie declanşată după înmulţirea faptelor antisociale care au avut loc în ultimul timp în cadrul acestora.       
Şeful Comisiei, primarul Ion Lungu, a informat ieri, într-o conferinţă de presă, că verificate au fost 162 de unităţi de alimentaţie publică, dintre care doar 77, adică mai puţin de jumătate aveau autorizaţie de funcţionare în ordine. În urma descinderilor, valoarea amenzilor aplicate a totalizat numai 10.000 de lei. „Diferenţa reprezintă unităţile neautorizate, în sensul că acestea nu aveau prelungit respectivul document. S-au făcut controale şi la toate cluburile de noapte  care funcţionează pe teritoriul municipiului Suceava, clubul Ranch rămânând închis, pentru că nu are autorizaţie de funcţionare şi este într-o procedură de executare silită desfăşurată de Finanţe. Nu se poate funcţiona, fără ca nimeni să se plătească ”, a  pus în vedere Lungu.  Preşedintele CLOP  a avertizat că echipele mixte de control nu se vor opri aici, ci vor continua să  intervină pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. „Măsurile de supraveghere a cluburilor de noapte vor avea caracter permanent, acţiunile desfăşurându-se de către poliţiştii locali împreună cu Poliţia municipiului Suceava şi jandarmii. Sper să putem atenua acest fenomen, care nu este caracteristic doar municipiului Suceava, ci şi judeţului, precum şi la nivel naţional. Primăria va manifesta preocupare tot mai mare pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice ”, a declarat edilul şef Ion Lungu.