Capital de lucru pentru crescătorii de animale
·
Adeverinţele pe cap de
bovină şi pe cap de ovină sau caprină se eliberează pentru băncile cu care APIA
Bucureşti a încheiat convenţii.
Fermierii din judeţul Suceava, care au depus,
anul acesta, solicitări de subvenţii pentru prima pe exploataţie la bovine şi
prima pe cap de animal la ovine şi caprine pot să se prezinte la Centrul Judeţean
al Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură(APIA) în vederea eliberării
adeverinţelor pentru finanţarea capitalului de lucru necesar desfăşurării
activităţilor curente. Directorul executiv, Angela Coroleucă, informează că adeverinţele pe cap de bovină
şi pe cap de ovină sau caprină se eliberează pentru băncile cu care APIA
Bucureşti a încheiat convenţii în acest sens, respectiv pentru Banca
Transilvania, BRD Group Societe Generale, CEC Bank, Intesa Sanpaolo, Procredit
Bank si Creditcoop. De menţionat este că, în campania de depunere a cererilor
pentru plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia
bovine au fost înregistrate 22.384 de dosare, iar la prima pe cap de ovină sau
de caprină s-au adunat 1.559 cereri. În anul 2012, mărimea subvenţiei este de
500 lei pe cap de bovină şi de 40,8 lei pe fiecare oaie, respectiv capră.