Sucevenii defavorizaţi
primesc ajutoarele în produse alimentare de la UE
Începând de ieri, sucevenii cei
mai defavorizaţi pot intra în posesia pachetelor cu produsele alimentare din
stocurile comunitare de intervenţie. Acestea se distribuie la Direcţiei Sociale
de la Primăria din cartierul Burdujeni şi conţin, deocamdată, doar 6 dintre
produse, respectiv făină, orez, bulion, fasole, zahăr şi paste făinoase. În
acest an, categoriile prevăzute de lege vor avea parte de câte 15 kg de făină
de grâu, 7 kg de orez, 7 litri de ulei, 3kg de zahăr, 0,8 kg de paste făinoase,
0,5 kg de biscuiţi, 1 kg de fasole, 1,56 kg de mazăre, 0,8 kg de bulion şi 0,6
kg de roşii în bulion. La pachetul
iniţial au mai fost adăugate şi 10 kg de mălai. Beneficiarii pachetelor sunt persoane cu handicap grav, pensionari cu
pensii mai mici de 400 de lei, şomerii indemnizaţi şi beneficiarii Legii venitului
minim garantat. Aceste
produse alimentare vor ajunge la 5.880 de
suceveni, adică 192 de persoane beneficiare de ajutor social, 692 de
şomeri, 2.371 de pensionari şi 2325 de persoane cu handicap grav. Pentru prima dată, anul acesta primesc ajutoare
în produse alimentare 210 de şomeri neidemnizaţi şi persoane aflate în căutarea
unui loc de muncă din evidenţa AJOFM, cât şi 29 de beneficiari de indemnizaţii
speciale, respectiv deportaţi, deţinuţi politic, veterani de război şi văduve
ai acestora din urmă. Cei îndreptăţiţi trebuie să se prezinte cu acte
justificative precum copie după cartea de identitate sau certificatul de
încadrare în grad de handicap, cupoane de pensie, carnet de şomer, adeverinţă
de şomer neindemnizat, cupoane de indemnizaţii potrivit legilor speciale. Produsele alimentare provin din stocurile comunitare
de intervenţie destinate celor mai defavorizate persoane, finanţarea
asigurându-se din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în cadrul
schemelor de reglare a pieţei.