La Cernăuţi,
Şedinţă comună a
Consiliului Judeţean Suceava şi Consiliului Regional Cernăuţi
·
Urgentată va fi semnarea acordului inter-guvernamental
pentru trecerea simplificată a frontierei de stat între România şi Ucraina.
Miercuri, pe 24 octombrie, o
delegaţie a Consiliului Judeţean Suceava se va întâlni cu membrii Consiliului
Regional Cernăuţi, anunţă şeful administraţiei
judeţene, Cătălin Nechifor.
Potrivit acestuia, în cadrul întrunirii bilaterale din Cernăuţi se va
face o evaluare a proiectelor de colaborare transfrontalieră din cadrul
instrumentelor regionale de bună vecinătate şi parteneriat. La fel, căutată va
fi o modalitate comună prin care va fi urgentată semnarea acordului
inter-guvernamental pentru trecerea simplificată a frontierei de stat între
România şi Ucraina. „Administraţia de stat de la Cernăuţi este subordonată
centrului, Kievului, şi atunci vom încerca, într-o manieră comună, să obţinem
această simplificare, sigur, împreună cu partea ucraineană”, arată Nechifor. Potrivit
şefului executivului judeţean, la
solicitarea locuitorilor de ambele părţi ale graniţei, în discuţie va fi luată şi
redeschiderea punctului vamal de trecerea a frontierei de stat din zona Climăuţi.
„Sperăm ca, tot pe 24 octombrie, la Cernăuţi, să fixăm şi data unei şedinţe pe
care să ţinem la Suceava, atât a Consiliului Judeţean, în plenul său, cât şi a
Consiliului Regional Cernăuţi, şedinţă care ar avea loc în noiembrie, în aşa
fel încât să putem pregăti, şi din punct de vedere formal, activitatea pe care
o avem în comun. Suceava şi Cernăuţi sunt regiuni înfrăţite, dar şi parte a Euroregiunii Prutul de Sus, acestea putând
fi motorul dezvoltării în această zonă a frontierei României cu Ucraina”, a
declarat preşedintele