24 octombrie 2012


Termica Suceava primeşte ajutor guvernamental de 6 milioane de lei pentru plata cărbunelui
·        „Astfel, ne putem închide financiar până vor veni încasările din energia electrică furnizată în sistem, lucru care se va întâmpla în luna noiembrie”, reliefează primarul Sucevei, Ion Lungu.
Societatea de termoficare Termica Suceava va beneficia, cu prilejul rectificării bugetului de stat, de un sprijin financiar de 6 milioane de lei. Banii vor fi orientaţi înspre plata cărbunelui achiziţionat de firma din Lunca Sucevei, fondurile de la Guvern reprezentând o gură de oxigen pentru aceasta. Primarul municipiul Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, că ajutorul financiar  este binevenit şi că acesta va fi completat, din noiembrie, cu banii încasaţi din contravaloarea energiei electrice furnizate de Centrala Electrică de Termoficare în sistemul energetic naţional.     
„Este o veste bună că, prin proiectul de rectificare în dezbatere publică pe site-ul  Ministerului de Finanţe, se prevede alocarea sumei de 60 de miliarde de lei vechi, în ideea de a plăti o parte din cărbunele cu care s-a aprovizionat Termica. Astfel, ne putem închide financiar până vor veni încasările din energia electrică furnizată în sistem la ora actuală, lucru care se va întâmpla în luna noiembrie”, reliefează ocupantul fotoliului din Areni.
Lungu spune că noi fonduri vor intra la Termica după ce sucevenii îndreptăţii vor completa cererile pentru sprijinul financiar la încălzirea locuinţelor în sezonul rece 2012-2013, iar Guvernul va vira respectivele compensaţii în conturile societăţii de termoficare în sistem centralizat. „Importante sunt şi ajutoarele  de încălzire, formularele de completat fiind la asociaţiile de proprietari. Rog pe cetăţeni să completeze corect declaraţiile pe proprie răspundere, iar cei de la asociaţiile de proprietari să acţioneze cu celeritate, în aşa fel încât să emitem dispoziţiile pentru aceste ajutoare. Astfel câştigă şi cetăţenii, câştigă şi Termica, întrucât, în urma deconturilor făcute prin Ministerul Muncii, Termica mai primeşte nişte bani”, a explicat şeful executivului sucevean, Ion Lungu, adăugând că jumătate din „alocat la Primărie, este de dedicat acestei probleme”.