Încă o încercare pentru construirea
noului adăpost pentru câinii fără stăpân
Patru firme s-au înscris la licitaţia pentru amenajarea noului adăpost din
Lunca Sucevei, pentru câinii fără stăpân. Este vorba despre asociaţiile DIC
Construct şi Transporturi Auto Botoşani,
Agacon şi Florconstruct Suceava, SUCT Suceava, precum şi de Afla
Construcţii Suceava. Primarul Ion Lungu a
precizat că, de această dată, licitaţia nu va mai fi contestată, iar
câştigătorul va trece cît mai repede la treabă, până vine îngheţul. „Avem patru
oferte apropiate ca valoare, iar după o primă evaluare acestea sunt în ordine. Urmează
ca această licitaţie să fie adjudecată şi aşteptăm ca acest lucru să se
întâmple cât mai repede, după deliberarea comisiei de specialitate. Dacă nu vor
interveni contestaţii, vom semna contractul şi sper ca, în acest an, să turnăm
pardoseala, să amenajăm cuştile şi să trecem la prinderea câinilor fără stăpân
de străzi şi să-şi ducem la adăpost”, spune primul gospodar la reşedinţei de
judeţ, Ion Lungu. În adăpostul în folosinţă de pe malul râului Suceava sunt
îngrijiţi circa 1200 de câini, în timp ce pe străzi şi-ar mai face veacul încă
1500. În lipsa unei contestaţii, lucrările efective la al doilea adăpost vor
putea începe în cel târziu 20 de zile. O primă procedură s-a derulat încă din
vară, însă una dintre firmele participante a făcut contestaţie, iar licitaţia a
fost reluată.