Cluburile cu probleme din
Suceava vor fi închise la ora 23.00
·
„Sperăm că, astfel, vom limita activitatea infracţională”,
declară şeful IPM, Marcian Colman.
Şeful Inspectoratului de Poliţie
Judeţean, Marcian Colman, este de părere că cluburile de pe raza municipiului
Suceava ar trebuie să aibă un program ajustat de funcţionare. Propunerea a fost
avansată în cadrul şedinţei Colegiului prefectural, respectivelor localuri
urmând a fi închise nu mai târziu de ora 23.00. Iniţiativa survine tentativei
de omor de la restaurantul „Ranch”, săptămâna trecută, pe motiv de nereguli la
autorizare, Primăria Suceava dispunând închiderea acestei unităţi. „Noi avem o propunere: ca toate cluburile să
aibă un program de funcţionare până la ora 23.00. Astfel, sperăm că vom limita
această activitate infracţională. Cine vrea să consume o bere sau un wiskey se
poate duce la un bar cu pază şi camere de supraveghere şi care să corespundă
autorizaţie de funcţionare. Celelalte care nu corespund, ar trebui să aibă un
program limitat”, susţine Colman. Inspectorul şef este de părere că este
necesar ca instituţiile abilitate ale statului să facă verificări potrivit competenţelor
şi atribuţiilor pe care la au, IPJ
urmând a face o analiză şi a stabili măsurile care vor fi luate. „Poliţia nu
are atribuţii pe linia controalelor, însă instituţiile abilitate trebuie să verifice
toate barurile din municipiul Suceava, să vadă care sunt autorizate, dacă
prevederile autorizaţiilor sunt respectate şi dacă au camere de supraveghere.
Ce ţine de Primărie, Mediu şi Muncă, revine acestor instituţii, iar noi vom
face o analiză şi vom vedea cum vom proceda”, subliniază şeful IPJ. Colman precizează că
există multe ca societăţi care, în timpul controalelor, se prevalează de faptul
că tocmai derulează procedura de autorizare, găsind în aceasta o scuză. „Foarte
multe societăţi spun că au documentele depuse înspre aprobare şi o ţin tot aşa.
Fiecare afacere trebuie lăsată să se dezvolte, să funcţioneze, însă în
legalitate”, reliefează comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Marcian
Colman. Între timp, un alt eveniment s-a înregistrat la restaurantul „Vama
Veche”, la ieşirea din Suceava înspre Gura Humorului. În urma unei altercaţii, doi
tineri aui fost internaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă
„Sfântul Ion cel Nou” Suceava.