· În ciuda lipsei de precipitaţii, recolta de cereale, rapiţă şi roşii a fost
una bună, însă cartoful şi porumbul au fost afectate în proporţie de 40%.
În ciuda estimărilor pesimiste,
dar şi lipsei de precipitaţii, recolta de cereale a judeţului Suceava a fost
una bună anul acesta, apreciază directorul executiv al Direcţiei pentru
Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Vasile Schipor. Şeful DADR spune că, la
culturile înfiinţate în toamna lui 2011, s-au obţinut producţii peste
aşteptări. Astfel. dacă se ţine cont şi de specificul acestei părţi a ţării, la
orz în hambare s-au adunat, în medie, 2600 kg de pe fiecare hectare, iar la
grâu 2.962 kg. „La cerealele semănate din tomna lui 2011, producţiile medii au
fost destul de bune, atât la orz, cât şi la grâu, secară şi triticale, ţinând
cont şi de faptul că judeţul Suceava nu este unul cu specific cerealier”,
precizează specialistul DADR Suceava, evidenţiind şi recolta medie de rapiţă,
de 2070 kg pe hectar şi cea de orzoaică, de 2100 kg pe hectar. Legumicultorii,
spre exemplu, au cules şi câte 12.000 kg de omate pe hectar, fiind vorba, mai
ales, despre cei care au avut posibilitate de a uda plantele.
În schimb, Schipor a precizat că
există şi culturi la care pagubele sunt cuprinse între 40% şi 50%. Într-o
asemenea postură se află, cartoful, la care, faţă de anii buni, cu producţii de
20.000 de tone pe hectar, anul acesta s-a strâns doar o medie de puţin peste 13.000 kg la hectar. Şi la
porumb, recolta s-a diminuat sub efectele secetei prelungite, de pe câmp
adunându-se o medie de 3500 kg pe hectar. Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi
Dezvoltare Rurală opinează că urmare deficitului de apă şi producţiilor
scăzute, în viitor preţul la unele produse prelucrate ar putea creşte în perioada care
vine. „Am avut producţii care au avut de suferit şi
preţurile o să crească. Din caza secetei, situaţii nesatisfăcătoare s-au înregistrat
la prăşitoare, precum la zahăr şi floarea soarelui, la care recoltele sunt
mult, diminuate, de aceea vom avea scumpiri la zahăr şi ulei”, subliniază
Schipor.