Reducerile de personal şi cheltuieli aduc primăriile în stare de blocaj
• este de părere preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei
Criza de autoritate este cea care bulversează populaţia şi dezorientează conducerea administraţiilor locale şi instituţiilor publice, a declarat într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţie judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei. Ex-senatorul de Suceava este de părere că îndrumarea de la centru şi de la judeţ este slabă, iar acolo unde există, aceasta nu înseamnă decât „salutări şi strânge de mână”. „De toate acestea nu este de vină decât Guvernul care, cu binecuvântarea preşedintelui Băsescu, zăpăceşte ţara de atâta timp. Guvernul PD-L nu a reuşit niciodată să întroneze ordine în administraţie”, relevă ex-senatorul PRM de Suceava. Dl. Acatrinei spune că, în periplul prin teritoriu, mai mulţi primari, unii aflaţi şi la al treilea mandat, au declarat că sunt în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii, cauza reprezentând-o incompetenţa structurilor centrale. Domnia sa reliefează că această stare de lucruri se explică prin aceea că guvernanţii fac reduceri de cheltuieli şi de personal, şi, în acelaşi timp, descentralizează unele activităţi către primării, demersuri care ar putea duce la blocarea acestora din urmă. „Primarilor li s-a dat pe cap o grămadă de sarcini, un exemplu fiind şi aşa zisa descentralizare a unor activităţi, pentru care nu se asigură, însă, şi finanţarea necesară. Toate acestea au loc pe fondul reducerii fondurilor alocate prin buget şi al persoanelor care ar trebui să se ocupe de noile sectoare preluate. Deja multe primării se află în situaţii financiare grave, iar noile măsuri de austeritate a Guvernului Boc le vor trage şi mai mult la fund”, apreciază, Gheorghe Acatrinei. Preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM Suceava critică politica necontrolată de concediere a lucrătorilor din administraţiile locale, susţinând că, acolo unde acestea sunt necesare, salariaţilor disponibilizaţi ar trebui să li se ofere varianta unor noi locuri de muncă.