Pe masa şedinţei Guvernului,
Sprijin financiar urgent pentru ţinerea în zăgaz a apelor şi deblocarea localităţilor izolate
Patru comisii formate din lucrători ai Consiliului Judeţean şi Prefecturii inventariază intervenţiile urgente pe care, în urma inundaţiilor, Compania Naţională Apele Române trebuie să le facă în bazinele hidrografice ale râurilor Suceava, Siret, Moldova şi Bistriţa. În primul rând, spune preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, este vorba despre repararea digurilor şi corectarea torentelor, în pericol din cauza acestora fiind zonele Brodina, Straja, Vicovu de Sus şi Bilca. Dl. Flutur face cunoscut că lucrări de remediere sunt necesare pe afluenţii râurilor amintite, respectiv pe Remezău, Putna, Suceviţa, Solca, Clit, Iaslovăţ, Soloneţ, Humor, Moldova, Suha, Izvorul Alb şi Valea Seacă, consolidare reclamând malurile Siretului, la Zamostea, Zvoriştea şi Hînţeşti, precum şi ale Bistriţei, la Ciocăneşti. „Am înfiinţat împreună cu Prefectura 4 comisii care să stabilească urgenţele, astfel încât să trimitem proiectul de hotărâre de guvern pentru alocarea de fonduri în şedinţa executivului de săptămâna aceasta”, subliniază şeful administraţiei judeţene.
Gheorghe Flutur reliefează că deja au fost stabilite priorităţile pentru repararea drumurilor şi podurilor, din cauza cărora încă mai erau izolate complet localităţi precum Dragomirna, Gura Solcii, Moldoviţa şi Dămăcuşa.