02 iulie 2010


La primăria Suceava,
Model francez pentru salvarea firmelor de la faliment şi menţinerea locurilor de muncă
Administraţia locală suceveană se va implica mai mult în sprijinirea agenţilor economici şi în salvarea locurilor de muncă.
Aceasta după modelul francez din Laval, oraş cu care municipiul reşedinţă doreşte să se înfrăţească şi al cărui viceprimari au fost oaspeţii primăriei la recentele manifestări prilejuite de Zilele Sucevei. Şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu, spune că urbea franceză se aseamănă mult cu Suceava, atât ca număr de locuitori, dar şi ca buget de venituri şi cheltuieli. Edilul şef reliefează că legislativul din Laval a aprobat hotărâri prin care, la vreme de criză, şi pentru a le salva de la faliment, firmelor cu până la 10 angajaţi li se acordă sprijin financiar de 50.000 de euro, iar celor cu maxim 20 de angajaţi, de 100.000 de euro. „Sigur, noi nu putem face acest lucru, dar, din ce am înţeles de la ei, până a ajunge la autorităţile centrale, autorităţile locale se implică mult în salvarea locurilor de muncă. De aceea, eu zic, că acolo unde ne stă în putere, este bine să încercăm să venim şi noi în ajutorul firmelor locale”, a declarat Ion Lungu.
Oraşul Laval se află în Departamentul Mayenne, Regiunea Pays de Loire, Franţa, unitate teritorial-administrativă care are un parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava. Consiliul Local Suceava şi dat, încă din 2009, acordul de principiu pentru un parteneriat cu localitatea franceză amintită. Acesta din urmă prevede relaţii de colaborare economică, comercială, educaţională, culturală, turistică, sportivă şi pe latura de administraţie publică locală. De asemenea, relaţii de schimb reciproc vor avea loc în domeniile protecţiei mediului, medical şi cel al serviciilor edilitare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu