05 iulie 2010


Pagube de o sută de milioane de euro au făcut inundaţiile din judeţul Suceava
· Apele revărsate sunt vinovate de distrugerile din jumătate de judeţ
La circa 100 de milioane euro ar putea ajunge pagubele făcute în judeţul Suceava de fenomenele meteorologice periculoase din ultimele zile. Suma este avansată de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, sub rezerva că evaluările nu sunt încă gata şi că acestea vor mai dura cel mult o săptămână. Şeful administraţiei judeţene recunoaşte că necesarul financiar este mare şi aproape imposibil de acoperit de la bugetul de stat. Dl Flutur are şi experienţa inundaţiilor de la finele lui iulie 2008, menţionând că, de atunci şi până acum, în judeţ a ajuns doar 15-25% din necesarul pentru refacerea stricăciunilor din urmă cu 2 ani. „Pagubele vor fi evaluate cam într-o săptămână, în acest sens muncindu-se pe toate fronturile. Valoarea acestora poate fi, într-o primă estimare, de 100 de milioane de euro, iar Consiliul Judeţean nu poate face faţă sub nicio formă acoperirii acestora”, a declarat Gheorghe Flutur pentru o televiziune naţională, subliniind că, în diferite grade, distrugeri provocate de apele revărsate sunt consemnate în jumătate de judeţ. Puhoaiele au ras de pe faţa pământului 62 de case şi 100 de poduri şi au şubrezit alte 5000 de locuinţe şi 130 de poduri. Afectate puternic sunt 5 tronsoane de cale ferată, 30 de porţiuni de pe drumurile judeţene şi 5 alte sectoare de pe drumurile naţionale. Luaţi de viitură şi înecaţi au fost 5 suceveni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu