Administraţia judeţeană nu reuşeşte să pună în vânzare bunuri de circa 5 milioane de lei
• Este a cincia tentativă de scoatere la mezat a 13 terenuri şi imobile la care consilierii judeţeni social-democraţi şi liberali se arată de neînduplecat
Consiliul Judeţean nu a reuşit să obţină, nici la a cincia încercare, acordul consilierilor pentru vânzarea unor bunuri imobile din patrimoniul privat al judeţului. Aleşii PSD au votat „împotrivă”, iar cei PNL s-au abţinut, la cele 3 proiecte puse de executiv pe masa legislativului în şedinţa de ieri. Este vorba despre terenuri şi clădiri din zona cabanei „Căprioara” Adâncata, străzii „Pleşeşti” din Fălticeni şi străzii „Mănăstirea Humorului” din Gura Humorului, iar pentru că în joc este patrimoniul, aleşii PD-L, cu 19 voturi, nu au avut cum să întrunească necesarul obligatoriu de două treimi din opţiuni. În ciuda apelului şi criticelor aduse de colegii democrat liberali, care au invocat şi sărăcia bugetară judeţeană, consilierii PSD şi PNL s-au arătat de neînduplecat. După ce li s-a cerut o justificare la poziţia adoptată, liberalul Brînduşel Nichitean a acuzat demersul „pompieristic”, spunând că fost invitat doar cu 5 minute înainte de plecarea la faţa locului, pentru vizionarea obiectivelor scoase la bătaie. În schimb, chiar dacă a fost să vadă terenurile şi construcţiile cu pricina, Ioan Corjuc(PSD), a dat un răspuns cel puţin cu echivoc. „Am fost şi am văzut locaţiile respective şi sunt, într-adevăr, într-o stare avansată de degradare. Din punctul meu de vedere, preţul de scoatere la licitaţie este corect sau ar putea fi acceptabil pentru vânzare”, a spus dl Corjuc, sublinierea survenind ca o re-amintire a aceea ce s-a întâmplat în şedinţele anterioare, când preţul era considerat prea mic şi s-a cerut o reevaluare a obiectivelor. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a respins acuzele aduse, punând în vedere că, de fiecare dată, executivul a dat dovadă de solicitudine şi transparenţă. „Nu este prima tentativă a noastră de valorifica aceste bunuri care sunt în paragină. Aceste obiective au mai făcut obiectul dezbaterii, discutându-se, pe marginea lor, în cel puţin 5 întâlniri. Nu cred că se poate vorbi despre acţiune pompieristică, pentru că noi am asigurat, de fiecare dată, logistica, experţii, să mergem în teren şi să respectăm toate etapele”, a explicat dl. Flutur.
Consiliul Judeţean spera să obţină, din înstrăinarea bunurilor de pe lista cu 13 poziţii de terenuri şi clădiri, suma 4,91 milioane de lei. Întrucât legislaţia s-a modificat, executivul se vede obligat să excludă fondurile în cauză de la veniturile bugetare pe care se conta în 2010. Conform noilor reglementări, reintroducerea în buget va fi posibilă doar la realizarea efectivă a tranzacţiilor şi încasarea contravalorii acestora.