Deficit de 560 de locuri în grădiniţele din Suceava
• Peste 60 de grupe lucrează cu număr dublu de preşcolari faţă de prevederile legale
Consilierul local social-democrat, Virginel Iordache, cadru didactic de profesie, face apel la autorităţile municipale sucevene să găsească soluţia de înmulţire a spaţiilor cu destinaţia de grădiniţe. Dl. Iordache a atras atenţia că în municipiul Suceava există un deficit de 650 de locuri în locaţiile de învăţământ preşcolare, peste 60 de grupe lucrând cu număr dublu de preşcolari. Deşi Legea educaţiei prevede 20 de micuţi pe o singură sală, alesul PSD spune că majoritatea grupelor din Suceava au şi câte 30-35 de „grădinari”. „Trag un semnal de alarmă, pentru că, mulţumim lui Dumnezeu, în Suceava mai există încă un spor natural pozitiv. Noi trebuie să profităm de acest lucru şi să creăm condiţii pentru ca viitorul acestei ţări să fie asigurat măcar din punct de vedere al resursei umane”, a accentuat Virginel Iordache.
Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, recunoaşte că deficitul continuă să persiste, deşi de când este primar a făcut importante investiţii în domeniu. „În aceste două mandate am dat în folosinţă trei grădiniţe noi şi am extins altele. Este o preocupare a noastră, dar, sigur, la fel ca în toată România, avem insuficiente spaţii în grădiniţe. Dar sper să putem să mai alocăm nişte fonduri şi să facem extinderi”, reliefează Ion Lungu.