PD-L şi PSD, complicitate la ascunderea averilor ilicite
Preşedintele organizaţiei Judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei critică promovarea la Senat, în formulă trunchiată, şi prin complicitatea PD-L şi PSD, a Legii Agenţiei Naţionale pentru Integritate(ANI). „La Senat s-a unit PD-L cu PSD şi au votat scoaterea articolului prin care se prevedea înfiinţarea unei comisii pe lângă Curtea Constituţională, de verificare a tuturor averilor demnitarilor. Oare care să fi substratul acestui demers?”, s-a întrebat liderul judeţean al PRM într-o conferinţă de presă, tot acesta avansând şi răspunsul la întrebare. Dl Acatrinei crede că există motive lesne de înţeles pentru acest demers, respectiv cele legate de corectitudinea adunării averilor în cauză. Ex-senatorul de Suceava este de părere că politicienilor le este frică să-şi publice veniturile realizate şi bunurile din proprietate, deoarece, în acest fel, ar atrage dezaprobarea alegătorilor. „Este posibil ca unii dintre politicieni să nu fi realizat licit averile pe care le au şi s-au temut ca acea comisie să nu îi ia la puricat. Tot ce deţin politicienii trebuie făcut public, pentru a şti şi toată lumea. Însă, practic, ei se tem de popor, pentru că, oamenii aflând ce se întâmplă, vor fi deosebit de revoltaţi”, subliniază liderul sucevean al formaţiunii conduse în Capitală de Corneliu Vadim Tudor. Gheorghe Acatrinei îi cere preşedintelui Traian Băsescu să ia poziţie faţă de acest aspect care aduce României prejudiciu de imagine în faţa organismelor europene.