27 iulie 2010

Peste 70 de solicitanţi de motorină cu acciză redusă

• Pentru combustibilul utilizat la efectuarea lucrărilor mecanice în agricultură se stabileşte o acciză diminuată de 21 euro pe mia de litri
Centrul Judeţean Suceava al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) anunţă fermierii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorină cu acciză redusa că, până la data de 31 iulie, trebuie depună şi cererea trimestrială aferentă, astfel încât să poată beneficia efectiv de facilitatea guvernamentală în cauză. Directorul coordonator Angela Coroleucă reaminteşte că formularul de cerere se înaintează până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea, acesta fiind însoţit de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv. Astfel, la dosar vor fi prinse şi copii ale facturilor de cumpărare a motorinei, cu precizarea că, pentru acest an, documentele de achiziţionare trebuie să fie emise începând cu 27 mai. Totodată, beneficiarii vor veni şi cu dovada că au cont deschis la Trezorerie.
Angela Coroleucă informează că, deja, la APIA Suceava au fost depuse 72 de cereri de obţinere a acordului prealabil pentru motorina cu acciză redusă, solicitări trimestriale venind doar de la 16 persoane. Potrivit HG 408/2010, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanice în agricultură se stabileşte o acciză redusă de 21 euro pe mia de litri. Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă se acordă ca ajutor de stat sub forma de rambursare.