Reducerea bugetarilor, brambureală în serviciile cu publicul
Concedierea bugetarilor care prestau servicii directe şi operative către contribuabili este o mare greşeală. Aceasta este părere vicepreşedintelui organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă, care împărţit, într-o conferinţă de presă, din experienţa tristă pe care a trăit-o, în periplul de contribuabil, pe la diverse instituţii publice. Domnia sa spune că la Posta Română a petrecut la coadă o oră şi un sfert, dirigintele oficiului găsind scuza reducerii de personal, „un singur om lucrând, acum, pentru trei”. La Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, dl Cerlincă a petrecut o oră şi jumătate, în faţă aşteptând la ghişeu 35 de oameni. Tot ca urmare a restrângerii personalului, programul de relaţii cu plătitorii nu mai este zilnic, la fel ca înainte, iar orarul a fost diminuat la doar de câteva ore pe zi. Nici la Casa Judeţeană de Pensii situaţia nu este mai plăcută, la ghişeu rămânând doar una dintre cele 3 casiere. Vasile Cerlincă crede că aceasta este o adevărată bătaie de joc la adresa pensionarilor care vin de la zeci şi sute de kilometri, de la Vatra Dornei, şi stau la rând, în picioare, chiar şi ore întregi. De supliciul cozilor nu scapă nici consumatorii de apă de la casele particulare, la casieria ACET Suceava, cozile întinzându-se şi în afara clădirii. Vicepreşedintele PRM Suceava recunoaşte că există funcţionari care se calcă pe picioare în birouri şi pentru care restructurarea este chiar foarte necesară, domnia sa manifestându-se însă împotriva concedierii fără raţiune a personalului care lucrează direct cu oamenii. „Asta înseamnă reducerea bugetarilor, brambureală în serviciile cu publicul şi debandadă peste tot. Însă asta înseamnă Guvernul Boc, bătaie de joc pentru populaţie”, relevă viceliderul judeţean al PRM Suceava.