• Pe ansamblu, inclusiv instituţiile subordonate, rămâne un total de 654 de posturi, diminuarea fiind de 136 de posturi, dintre care 91 vacante şi 45 ocupate
Deliberativul judeţean a aprobat noul număr de personal, funcţiile publice, organigrama şi statul de funcţii ale aparatului propriu al executivului judeţean. Demersul are în vedere reducerea cheltuielilor bugetare locale, potrivit normelor referitoare la numărul maxim de posturi de la nivelul unităţilor şi subdiviziunilor administrative-teritoriale din OUG nr. 63/2010 şi adresei trimisă de Prefectură în acest sens. Astfel, faţă de organigrama şi statul de funcţii aprobate anterior, numărul total de personal se reduce de la 188 la 167 posturi, respectiv cu 21 de posturi. De asemenea, pentru eficientizarea activităţii, s-a impus şi restructurarea aparatului de specialitate a Consiliului Judeţean. În primul rând, administraţia judeţeană renunţă la funcţia de administrator public al judeţului, concomitent operând modificări şi la nivelul serviciilor şi compartimentelor. În consecinţă, Compartimentul Evidenţa lucrărilor Consiliului Judeţean trece la Serviciul juridic şi coordonare, în timp ce Compartimentul turism şi Compartimentul cooperare şi relaţii internaţionale se comasează într-o singură structură. Comasate sunt, totodată, Serviciului de utilităţi şi investiţii şi Biroul de achiziţii publice, modificarea lăsându-se cu reducerea funcţiei publice de şef de birou. Structura organizatorică de Arhitect şef este modificată prin mutarea Compartimentului construcţii în cadrul Direcţiei tehnice şi investiţii, iar la Compartimentul de dezvoltare rurală se redistribuie funcţia contractuală de inspector de specialitate. Cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pentru anul în curs, toate aceste modificări intră în vigoare de la data de 1 august 2010. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur spune că la baza demersului au stat criterii de competenţă, pensionare, precum şi de păstrare a unuia dintre cei doi membri de familie angajaţi în administraţia judeţeană. „Avem nevoie de oameni foarte buni, de specialişti în continuare”, a declarat dl Flutur. Pe ansamblu, inclusiv instituţiile subordonate, rămâne un total de 654 de posturi, diminuarea fiind de 136 de posturi, dintre care 91 vacante şi 45 ocupate.
În consecinţă, la Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat reducerea este de la 60 la 42 posturi, respectiv de 9 funcţii publice şi 9 funcţii contractuale. La Camera Agricolă se renunţă la două dintre funcţiile publice de execuţie, care, dealtfel, erau vacante, structura rămânând cu 21 de angajaţi. Direcţia „Drumuri şi Poduri” va funcţiona cu 54 de posturi în loc de 64, 8 dintre funcţiile reduse fiind, de asemenea, vacante. În cadrul Centrului cultural „Bucovina”, tăierea este de la 159 la 133,5 posturi, aceasta operând asupra a 17 funcţii vacante şi a 8,5 funcţii ocupate. Biblioteca judeţeană „I.G. Sbiera” rămâne fără 12 posturi vacante şi 6 posturi ocupate, numărul de personal scăzând la 53 de lucrători. La Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare” pleacă la pensie un angajat şi redus este un post vacant de şef de serviciu, unitatea rămânând cu 50 de angajaţi. Nu în cele din urmă, Complexul muzeal „Bucovina” reduce 30 de funcţii de execuţie, dintre care 18 ocupate şi 12 vacante.