Mai mult de 12% dintre amenzile comisarilor regionali de mediu sunt pe rolul instanţelor
În primul semestru al anului 2010, Comisariatului Regional Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, prin serviciile din subordine, respectiv comisariatele judeţene Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui au desfăşurat 3630 acţiuni de control, dintre care 1496 reprezintă inspecţii planificate la obiective cu impact major şi semnificativ asupra mediului.
Directorul coordonator al instituţiei sucevene, Diana Mihaela Găşpărel declară că, în urma verificărilor, aplicate au fost 487 de sancţiuni contravenţionale, 256 fiind amenzi în valoare de 2,47 milioane lei, iar 232 doar avertismente. „Cea mai mare sancţiune aplicată în această perioadă a fost de 70.000 lei pentru refuzul de a însoţi organele de control în investigaţiile privind condiţiile în care s-a produs poluarea în zona Moineşti şi pentru neprezentarea documentelor relevante necesare în timpul inspecţiei, amenda fiind dat de către comisarii din cadrul comisariatului judeţean Bacău”, relevă şeful regional de mediu. Diana Mihaela Găşpărel face cunoscut, de asemenea, că în primele 6 luni ale lui 2010, peste 50% din sancţiunile „prescrise” celor certaţi cu legislaţia de mediu au fost deja achitate şi încasate, fiind vorba despre 148 de amenzi(57,81% din total). Alte 31 de sancţiuni - ceea ce reprezintă 12,11 % din totalul amenzilor date - sunt contestate de către amendaţi, acţiunile în cauză fiind pe rolul instanţelor de judecată.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu