În Iţcani,
Locaţie pentru noul cimitir după 4 ani demersuri
Recent, în urma unui act normativ, în domeniul public al municipiului Suceava transferată a fost, de la Staţiunea de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă, o suprafaţă de teren de 3 hectare, acesta urmând a servi amenajării unui nou cimitir în cartierul Iţcani. Întrucât actuala locaţie iţcăneană de pe strada „Sublocotenent Turturică” a ajuns neîncăpătoare, edilul şef Ion Lungu spune că primăria va colabora cu toate unităţile de cult din cartier, astfel încât un spaţiu nou cu destinaţia înmormântări să fie înfiinţat în cât mai scurt timp. În acest scop, încă din octombrie 2006, aleşii locali şi-au dat acordul pentru promovarea unei hotărâri de Guvern privind trecerea unei suprafeţe de teren din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în cea Consiliului Local Suceava. Terenul solicitat are o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi şi va fi destinată amenajării unui cimitir pe strada „Grigore Alexandru Ghica”. Decizia a fost luată după presiuni ale locuitorilor din zonă, aceştia reclamând o acută lipsă a locurilor de veci. Un nou cimitir pi are în vedere şi pe locuitorii cartierul Burdujeni. După discuţii cu preoţii de la bisericile „Sfântul Andrei”, „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Nicolae” a fost identificat un teren pretabil pe Dealul Mănăstirii „Teodoreni”. La fel, în urmă cu câţiva ani, burdujenenii s-au plâns conducerii executivului că cimitirul „Eternitatea”, din cartierul în care locuiesc, este arhiplin. Noul cimitir public va fi administrat de primărie şi, în primă fază, se va întinde pe o suprafaţă de 4 hectare.