28 iulie 2010

Gheorghe Flutur, în graţiile PRM pentru salvarea unui copil din vâltorile râului Suceava


• Liderul municipal sucevean peremist, Aurel Jescu apreciază şi sacrificiile lucrătorilor Ministerului Internelor, care, în ciuda tăierii salariilor, nu au ezitat să-şi facă datoria la inundaţii
Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PRM, Aurel Jescu apreciază în mod pozitiv implicarea jandarmilor, lucrătorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi poliţiştilor, în timpul revărsărilor de ape de la sfârşitul lui iunie, dar şi la înlăturarea ulterioară a efectelor inundaţiilor. Liderul sucevean al Partidului România Mare a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că este adevărat că structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor îşi făceau doar treaba, însă nu s-a putut abţine să nu remarce că angajaţii specializaţi şi-au „depăşit” a atribuţiile, ajutând efectiv oamenii la scoaterea nămolului din case şi la deblocarea curţilor de resturile cărate de puhoaie. Dl Jescu relevă că toate acestea se întâmplau chiar în momentul în care cabinetul Emil Boc le tăia „salavatorilor” salariul cu 25%, şi în care mulţi dintre jandarmi, pompieri şi poliţişti aveau, la rândul lor, casele invadate de apele învolburate. Aurel Jescu nu s-a ferit să lanseze aprecieri şi la adresa preşedintelui PD-L al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care, graţie intervenţiei personale la Bucureşti, a fost actorul principal al salvării de la înec unui copil surprins de viitură pe un grind de la Brodina al râului Suceava. „Personal îmi ridic pălăria în faţa dlui Gheorghe Flutur, urmare a gestului făcut, prin salvarea acelui copil de la Brodina. Dacă dumnealui, în calitate de vicepreşedinte la PD-L nu intervenea, singurul elicopter care poate zbura pe timp de noapte nu ajungea la Suceava şi încă o viaţă cădea tribut inundaţiilor”, a accentuat Aurel Jescu, şeful organizaţiei municipale Suceava a PRM.