Din cauza salariul mic oferit prin lege,
Municipalitatea suceveană nu îşi găseşte arhitect şef
• „Arhitecţii nu prea vin la primărie, în domeniul public, mai ales acum după reducerile salariale făcute”, arată primarul Ion Lungu
Potrivit unei adrese Prefecturii Suceava şi în baza Legii 350 privind urbanismul, administraţia locală suceveană este obligată să cuprindă în organigramă şi în statul de funcţii, postul de arhitect şef al municipiului. Dacă operarea în acte este una destul de facilă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre specialistul care să vină să ocupe postul scos la concurs. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că lista de amatori este practic ca şi inexistentă, arhitecţii preferând sectorul privat, care le mai aduce încă venituri destul de consistente. „Vom face o modificare în organigramă, în aşa fel încât să avem un post de arhitect şef. Sigur rămâne să vedem cu ce îl vom ocupa, ştiut fiind faptul că arhitecţii sunt destul de căutaţi, fiindcă au destul de lucru în mediu privat şi nu prea vin la primărie sau în domeniul public, mai ales acum după reducerile salariale făcute. Însă, unde-i lege, nu-i tocmeală, de aceea vom prinde şi postul de arhitect şef, care deocamdată este prevăzut ca fiind vacant”, reliefează edilul şef al capitalei de judeţ, Ion Lungu. Municipiul Suceava a avut un compartiment al arhitectului şef până la jumătatea deceniului trecut.