27 iulie 2018


Prin rectificarea bugetului local,
Două milioane de lei alocate pregătirii unităților de învățământ sucevene pentru noul an școlar
·        Suma de 1,25 de milioane de lei este destinată investițiilor, iar cea de 660.000 de lei reparațiilor, în această perioadă lucrările fiind în lină desfășurare. 
Pregătirea unităților învămțământ din municipiul Suceava pentru anul școlar 2018-2019 este prioritatea acestei perioade, a reliefat viceprimarul Lucian Harșovschi, iar Consiliul Local, întrunit în ședință ordinară a votat o rectificare a bugetului și disponibilizarea fondurilor necesare.  „Este prima rectificare mai importantă din acest an, iar marea majoritate a sumelor merg către învățământ, întrucât aceasta este perioada în care se pot face lucrări în unitățile școlare”, a spus adjunctul șefului executivului local. Solicitările la care autoritățile locale au dat curs se ridică la 1,96 de milioane de lei, dintre 1,25 de milioane de lei pentru investiții, 660.000 de lei pentru reparații, ăn timp ce diferența este destinată cheltuielilor de funcționare. Spre exemplu, la Liceul cu Program Sportiv, 450.000 de lei vor lua calea reparațiilor generale la rețeaua termică, dar și cea  a anvelopării termice sălii de sport, iar o sumă de 700.000 de lei este dată  Colegiul Național „Petru Mușat” pentru investiția într-o centrală termică, acestea fiind cele mai consistente alocări din acest an. „Școlile din municipiul Suceava arată bine, sunt dotate, iar an de an facem astfel de investiții în viitorul copiilor noștri, acum fiind o perioadă în care, până la începerea școlii, se poate lucra”, a subliniat Lucian Harșovschi,  viceprimarul Sucevei.