08 iulie 2018


Expiră termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice pentru stabilirea impozitului pe venit
·        În cazul depunerii on line, până pe 16 iulie 2018, inclusiv, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit plătit integral până pe 15 martie 2019.
·        Valoarea bonificaţiei diminuează impozitul pe venitul net anual plătit şi se aplicã corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.
Termenul limită pentru depunerea „Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” este luni, 16 iulie 2018. Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Publice a Finanţelor Publice Suceava precizează că declaraţia trebuie depusă de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate în România sau/şi din străinătate în anul 2017, precum şi cea a declarării impozitului pe venit ori aferent normei de venit estimate a se realiza, din România, în anul 2018. Declaraţia în cauză trebuie depusă, de asemenea, de către persoanele pentru care există obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018. Oana Violeta Apetrea subliniază că, în cazul depunerii declaraţiei on line, până pe 16 iulie 2018, inclusiv, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit plătit integral până pe 15 martie 2019, inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018. Astfel, valoarea bonificaţiei diminuează impozitul pe venitul net anual plătit şi se aplicã corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii. Declaraţia poate fi depusă şi în format de hârtie la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF sau prin poştă, cu scrisoare recomandată şi confirmare de primire. Informaţii detaliate pot fi obţinute prin accesarea secţiunii „Asistenţă contribuabili” de pe portalul www.anaf.ro, la rubrica „Despre impozite şi taxe-despre impozitul pe venit” sau apelând numărul de telefon 031.403.91.60. Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Publice a Finanţelor Publice Suceava, mai evidenţiază că specialiştii structurilor de asistenţă pentru contribuabili oferă, la sediile ANAF, informaţiile necesare în vederea completării şi depunerii declaraţiei unice, aceasta putând fi rectificată, din proprie iniţiativă, de către contribuabili.