02 iulie 2018

Inspectorii de muncă au prins 42 de suceveni muncind fără forme de angajare
·        Cele 22 de firme care aveau lucrători „la negru” au fost sancţionate cu amenzi însumând 200.000 de lei.
·        O persoană era la serviciu, cu toate că avea contractul de muncă suspendat, iar o alta îşi depăşise programul cu timp parţial.
În luna mai a anului 2018, inspectorii de muncă suceveni au depistat 83 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava precizează că în cauză  sunt 38 de persoane ale căror contracte individuale de muncă nu a fost transmise în registrul de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, precum şi încă 155 de persoane ale căror contracte au fost orientate înspre registrul cu pricina, dar după ce termenul stabilit prin lege expirase. O altă persoană era la serviciu, cu toate că avea contractul de muncă suspendat, iar încă una îşi depăşise programul cu timp parţial.  Pe de altă parte, inspectorii ITM au descoperit 42 de lucrători fără forme legale de angajare. În ceea ce priveşte această din urmă situaţie, inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că respectivele 22 de firme prinse că aveau la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale au fost sancţionate cu amenzi însumând 200.000 de lei. În luna mai a anului în curs, în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii ITM au avut 245 de descinderi. Conform inspectorului şef Romeo Butnariu, controalele s-au lăsat cu 73 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date ridicându-se la 234.500 de lei. În timpul verificărilor, controlorii ITM Suceava au identificat nereguli referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, a repausului săptămânal, cât şi a celui cuvenit în cazul muncii suplimentare. Totodată, s-a descoperit că agenţii economici controlaţi nu au ţinut cont de prevederile privind obligaţia de a păstra evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte.