Suceava ar putea primi 5 milioane de lei, ajutor pentru stocurile de
combustibil de la Bioenergy
·
Firma are
serioase probleme financiare după ce, din august 2016, s-au introdus restricţii
la emiterea certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură
şi utilizată în producerea de energie electrică.
·
„Vom
întocmi documentaţia necesară, în ţară existând, încă, oraşe cu sisteme de
termoficare centralizată, iar toate au ridicat această problem, a sprijinului financiar”, a declarat primarul Ion Lungu.
Municipiul Suceava ar putea beneficia de 5 milioane de lei, bani
alocaţi de la bugetul de stat cu titlul de sprijin financiar pentru
producătorul de energie termică Bionergy. Potrivit primarului Ion Lungu, suma
va fi destinată aprovizionării cu combustibilul necesar centralei în cogenerare
de înaltă eficienţă, firma din Lunca Sucevei aflându-se în impas din cauză că
nu încasează contravaloarea certificatelor verzi din cauza modificării, de
către Guvernul Cioloş, a prevederilor legale privind regimul biomasei. Lungu spune
că de ajutoare pentru funcţionarea termoficării în sezonul rece 2018-2019 vor avea
parte mai multe administraţii publice
locale care au servicii de alimentare cu apă caldă şi căldură în sistem
centralizat. „Nu este numai Suceava în această situaţie, mai ales că nu s-a
rezolvat acea problemă a decontării certificatelor verzi către Bioenergy,
întrucât lemnul de foc nu mai este considerat biomasă. Vom întocmi documentaţia
necesară, în ţară existând, încă, oraşe cu sisteme de termoficare centralizată
şi toate au ridicat această problemă, a sprijinului
financiar”, a Ion Lungu, ocupantul
declarat ocupantul fotoliului din Areni, menţionând că discuţii pe această temă
au avut loc cu prilejul şedinţei Comitetului Director al Asociaţiei
Municipiilor din România (AMR). Reamintim că, în august 2016, a intrat în
vigoare Ordinului nr.1.534, care a introdus restricţii la emiterea
certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură şi
industriile conexe şi utilizată în producerea de energie electrică din surse de
regenerabile. Potrivit reglementării în cauză, lemnul de foc nu mai constituie
biomasă pentru eliberarea certificatelor de origine, măsura cu pricina fiind
menită să conducă la echilibrarea preţului pentru respectivul sortiment de lemn.
De menţionat este că, anterior, în baza Ordinului nr. 1.341/2012 lemnul de foc
era inclus în categoria biomasei provenită din silvicultură şi industriile
conexe, sporirea cererii din partea utilizatorilor determinând şi creşterea
preţului lemnului destinat încălzirii populaţiei.
În vederea asigurării continuităţii serviciului public de termoficare,
în sezonul rece 2017-2018, unităţile administrativ-teritoriale cu sisteme de
alimentare cu energie termică în sistem centralizat au primit, din Fondul de
rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, sume pentru acoperirea cheltuielilor
necesare constituirii stocurilor de combustibil, pentru plata subvenţiilor
către populaţie sau în vederea acoperirii pierderilor induse de prestarea
serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei
termice. Astfel, prin achitarea unor obligaţii de plată ale primăriilor către furnizorii
de energie termică s-au creat premisele desfăşurării activităţii economice a
operatorilor implicaţi, cât şi asigurarea continuităţii serviciului public
prestat.