13 iulie 2018


Eliminat în urma retragerii sprijinul de către PSD,
Cristian Boberschi, repus în funcţia de consilier după un an şi jumătate
·        Primarul Ion Lungu a avertizat că, în caz contrar, autorităţile locale ar fi putut fi „responsabile de plata despăgubirilor în constatarea drepturilor patrimoniale la care era îndreptăţit reclamantul până la data repunerii în drepturi”.
·        Reinstalat, Boberschi a declarat că se bucură „că s-a respectat legea şi că există justiţiei corectă”, în retragere, ocupantul de până atunci a locului de consilier, colegul Gheorghe Petrescu a punctat că îi pare rău că reinstalarea a fost tergiversată.  
Consiliul Local Suceava, întrunit în şedinţă extraordinară a aprobat o hotărâre prin care Cristian Boberschi, ales PSD, a revenit la masa legislativului local. Aceasta în aplicarea sentinţei 213 din 2018 a Tribunalul municipiului Suceava şi a cererii pe care Instituţia Prefectului a adresat-o deliberativului reşedinţă de judeţ. „Se arată că domnul Boberschi îşi reia locul de consilier cu toate drepturile. Data trecută, consilierii PSD au ridicat nişte probleme, iar eu am fost de acord să mai lăsăm o perioadă pentru a analiza cele expuse. Înţeleg că lucrurile s-au clarificat, iar printr-o adresă a Prefecturii ni de aduce la cunoştinţă să punem în aplicare cât mai repede sentinţa Tribunalului”, a precizat în plen primarul Ion Lungu, menţionând că „nu mai este loc de întors” întrucât în adresa menţionată se arată că, în altă situaţie, autorităţile locale „vor fi responsabile de plata despăgubirilor în constatarea drepturilor patrimoniale la care era îndreptăţit reclamantul până la data repunerii în drepturi”. În urmă cu circa un an şi jumătate, organizaţia municipală Suceava a Partidului Social Democrat a retras sprijinul politic acordat consilierului Cristian Boberschi, invocate fiind încălcarea unor prevederi ale statutului formaţiunii politice. Simţindu-se  nedreptăţit, Boberschi s-a adresat organelor de judecată, iar acestea i-au dat câştig de cauză, motiv pentru care Instituţia Prefectului a cerut Consiliului Local repunerea în funcţie. Locul la masa de dezbateri a legislativului a fost ocupat de Gheorghe Petrescu, următorul pe lista de supleanţi a PSD, la alegerile locale din iunie 2016. Retrăgându-se - după încă o precedentă şedinţă de Consiliu în care social-democraţii lui au amânat reinstalarea lui Boberschi -,  Petrescu şi-a exprimat părerea de rău „că s-a mai prelungit această chestiune”. Fostul consilier a arătat că, la întrunirea anterioară a deliberativului, îşi manifestase deja disponibilitatea „pentru aplicarea legii”, chiar şi cu preţul demisiei. „Legea trebuie aplicată şi respectată. Îmi pare bine că, pentru o perioadă de timp am fost colegi în Consiliul Local”, a subliniat Gheorghe Petrescu.  Reinstalat, a declarat Cristian Boberschi că se bucură „că s-a respecta legea şi există justiţiei corectă”. „Voi vota doar în interesul cetăţeanului”, Cristian Boberschi. Proiectul de hotărârea a trecut cu 17 voturi „pentru” şi o abţinere, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Suceava fiind prezenţi 18 din totalul celor 23 de consilieri.