Deşi a fost întocmit doar studiu de prefezabiltate,
Lucrările la Sala polivalentă, mai costisitoare odată cu deprecierea
leului şi scumpirea materialelor de construcţii
·
„Bine că suntem,
totuşi, în lista sinteză de la Compania Naţională de Investiţii, astfel ca,
într-o zi, să putem finanţa această investiţie”, a Ion Lungu, subliniat şeful executivului local.
Compania Naţională de Investiţii a cerut Primăriei să procedeze la
reactualizarea studiului de prefezabilitate care stă la baza construirii
viitoarei Săli polivalente a municipiului Suceava. Primarul Ion Lungu a
declarat că, iniţial, lucrările au fost estimate la circa 80 de milioane de
lei, însă, între timp, în economie au intervenit schimbări care duc creşterea
costurilor. „Am primit o solicitare de la Compania Naţională de Investiţii să
reactualizăm studiul de prefezabilitate pentru Sala polivalentă. Având în
vedere că s-a modificat salariul minim pe economie, salariul mediu brut şi
preţul materialelor de construcţii, luându-se în calcul şi fluctuaţia cursul
leu-euro, s-a considerat necesară reactualizarea valorii investiţiei. Noi am
aprobat studiul de prefezabilitate în noiembrie 2016, la valoarea de 80,83 de
milioane de lei, circa 17 milioane de euro. Sigur, vom face reactualizarea şi o
vom trimite la CNI. Bine că suntem, totuşi, în lista sinteză, astfel ca, într-o
zi, să putem finanţa această investiţie”,
a subliniat Ion Lungu, şeful executivului local. Reamintim că, la sfârşitul
lunii septembrie 2016, consilierii locali suceveni au aprobat predarea către
Compania Naţională de Investiţii a amplasamentului Sălii polivalente din municipiul
Suceava, autorităţile locale angajându-se să asigure utilităţile necesare
ridicării obiectivului de investiţii. Pentru construirea obiectivului, Consiliul
Local aprobase, în ultima şedinţă a mandatului 2012-2016, contractarea unui
credit de 25 de milioane de lei, adică de aproximativ 5 milioane de euro, bani
care trebuiau să i-a inclusiv calea construirii unei săli polivalente cu 5.000
de locuri. Ulterior, Primăria a renunţat la împrumut, întrucât CNI s-a oferit
să realizeze investiţia din Suceava cu fonduri guvernamentale. Sala polivalentă
va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe un teren preluat de
la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă.