01 martie 2018


Chiar dacă va fi contractat,
Creditul de 25 de milioane de lei pentru investiţiile din municipiul Suceava nu va fi putea fi accesat în 2018     
·        Deoarece Ministerul Finanţelor Publice a plafonat gradul datoriei publice, investiţiile vor putea fi susţinute cu credite-furnizor, urmând ca tragerile efective să fie garantate începând cu 2019.   
·        „Din păcate, pentru acest an gradul de îndatorare este ocupat”, a precizat primarul Ion Lungu, menţionând că „şi alte oraşe mari sunt în această situaţie”.     
Primăria Suceava a declanşat procedura de licitaţie pentru contractarea creditului de 25 de milioane de lei destinat susţinerii financiare a investiţiilor din reşedinţa de judeţ. Însă, chiar dacă va fi desemnată o unitate bancară câştigătoare a competiţiei, tragerile nu vor putea fi făcute din cauza limitării plafonului datoriei publice la Ministerul Finanţelor Publice.„Ne dorim să avem un câştigător pentru această licitaţie, după care să mergem la Comisia de împrumuturi, unde, din păcate, pentru acest an gradul de îndatorare este ocupat”, a precizat primarul Ion Lungu. Pe 25 februarie 2016, Consiliul Local aprobat contractarea unui credit în valoare de 25 de milioane de lei, bani cu ar fi urmat să fie asigurată finanţarea lucrărilor la viitoarea Sală polivalentă a Sucevei. Deoarece obiectivul a fost preluat de CNI, aleşii locali au hotărât, la începutul anului acesta, ca banii să fie orientaţi înspre alte obiective de investiţii din reşedinţa de judeţ. Lungu a spus că la şedinţa Asociaţiilor Municipiilor din România s-a pus problema unei modificări legislative, astfel încât în 2018 să se lucreze pe credit furnizor, iar Ministerul Finanţelor Publice să garanteze că tragerile din creditul de 25 de milioane de lei vor libere din cursul anului viitor. „Toate oraşele mari sunt în această situaţie, însă au posibilitate de a angaja credite, mai ales la Suceava, unde gradul de îndatorare este destul de mic, de 14%”, a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Creditul de 25 de milioane de lei contractat de Primăria municipiului Suceava pe o perioadă de 10 ani va asigura amenajarea drumurilor şi parcărilor în cartierul pentru tineri „Tătăraşi”-5 milioane de lei; extinderea reţelei de gaze naturale în Burdujeni sat-5 milioane de lei; acoperirea Pieţei agrolimentare Burdujeni-1,5 milioane de lei; modernizarea străzii „Bogdan Vodă”-310.000 de lei; modernizarea străzii „Mihai Sadoaveanu”-1,26 de milioane de lei; reabilitarea monumentului ecvestru a lui „Ştefan cel Mare”-1,8 milioane de lei; construirea Centrului de documentare informare de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”-2,5 milioane de lei; amenajarea Săli de gimnastică de la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”-1,5 milioane de lei; reabilitarea sistemului de transport şi distribuţie a energiei termice-2,7 milioane de lei; amenajarea unei sere floricole-2,72 de milioane de lei şi extinderea reţelei de alimentare cu apă de pe strada „Traian Ţăran”-625.000 de lei.