Suceava, locul 5 pe lista CNI, pentru acoperirea
Patinoarului artificial
Patinoarul artificial din municipiul Suceava
ar putea fi acoperit cu fonduri guvernamentale acordate prin intermediul
Companiei Naţionale pentru Investiţii (CNI), din subordinea Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Primarul Ion Lungu va
avea o întrevedere cu oficialii CNI, şeful administraţiei locale precizând că
Suceava se află pe poziţia a cincia pe lista cu finanţările pe care Compania le
susţine cu alocări de la bugetul de stat. „Suntem pe listă de priorităţi
pentru modernizarea Patinoarului, alături de municipiile Bucureşti, Constanţa,
Timişoara şi Craiova, Suceava fiind pe locul cinci din totalul de 20. Vreau să
văd exact foaia de parcurs, pentru că, probabil, va trebui dată o hotărâre de
Consiliul Local, prin care să punem la dispoziţie Patinoarul pe durata
efectuării lucrărilor. Ne dorim din toată inima să avem un patinoar acoperit
şi, mai mult, vestiare reabilitate şi extinse”, a precizat Ion Lungu. Conform
unor calcule mai vechi, modernizarea Patinoarului artificial ar putea costa
500.000 de lei, proiectul vizând intervenţii
care ar permite obiectivului de pe strada „Universităţii” să găzduiască
competiţii de hochei anvergură naţională sau chiar internaţională. De precizat este că, încă din septembrie
2014, Primăria municipiului Suceava a înaintat Federaţiei Române de Hochei o
scrisoare prin care îşi exprimă intenţia de demara lucrări de acoperire cu
fonduri europene a Patinoarului artificial. În anul cu pricina, cu bani din
bugetul local, montată a fost o nouă centrală termică, anterioara instalaţie de
încălzire în sistem centralizat fiind foarte veche şi nemaiavând randament. În
2008, cu 600.000 de lei alocaţi tot de autorităţile sucevene a fost reabilitată
pista şi înlocuită instalaţia frigorifică pe bază de amoniac, care prezenta
reale riscuri de producere a unor accidente. Echipamentele noi sunt în
conformitate cu normele europene, bazate fiind pe freoni ecologici.