În primul
semestru al anului,
Peste 12.300 de
suceveni au scăpat de şomaj
·
În urma aplicării măsurilor active, ocupaţi au
fost 22 de tineri aflaţi în risc de marginalizare, 64 de şomeri în vârstă de
peste 45 de ani şi un şomer unic susţinător al familiei.
În primul
semestru al anului 2016, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă
Suceava a asistat persoanele care s-au adresat instituţiei în vederea găsirii
unui loc de muncă, informează directorul executiv Mirela Adomnicăi, potrivit
căreia în perioada respectivă au fost ocupaţi 12.302 de suceveni. Astfel, în
ceea ce priveşte stimularea mobilităţii geografice a forţei de muncă, prin
această măsură activă au fost ocupate 8 persoane, dintre care 6 s-au încadrat
cu schimbarea domiciliului, beneficiind de prima de instalare. De prime de
încadrare au avut parte 39 de absolvenţi, care, mulţumită acestei facilităţi,
au fost stimulaţi să se angajeze în primul an de după absolvire. Un alt aspect
are în vedere stimularea angajatorilor care încadrează în muncă persoane
aparţinând grupurilor vulnerabile, de pe
urma acestui sprijin beneficiind, până la începutul lunii iulie, 32 de
absolvenţi a unei forme de învăţământ. În acelaşi spirit, prin subvenţionarea
locului lor de muncă şi încheierea de contracte de solidaritate, ocupaţi au
fost 22 de tineri aflaţi în risc de marginalizare, 64 de şomeri în
vârstă de peste 45 de ani şi un şomer unic susţinător al familiei. În primele 6 luni ale anului 2016, Agenţia
Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a avut în atenţie facilitarea
mobilităţii profesionale, obiectiv care are în plan atragerea la cursurile de
formare profesională a cel puţin 5% din numărul mediu de şomeri din evidenţa
instituţiei. Drept urmare, în perioada la care facem referire, 258
şomeri au beneficiat de reconversie sau de recalificare profesională. Conform
directorului executiv Mirela Adomnicăi,
din totalul şomerilor înscrişi la cursuri, 161 de persoane provin din
mediul rural. De asemenea, 75 de cursanţi din total, respectiv 29%, au sub 25
de ani.