18 august 2016


Licitaţia pentru creditul de 25 de milioane de lei a fost anulată
·       Banii erau destinaţi construirii unei Săli sportive polivalente, finanţarea urmând a fi preluată de Compania Naţională de Investiţii.
·       Totuşi, creditul ar putea fi contractat pentru susţinerea financiară a altor proiecte, pentru aceasta trebuind însă o altă hotărâre a deliberativului local şi lansată o nouă procedură.    
Primăria municipiului Suceava a anulat procedura de selecţie pentru creditul bancar în valoare de 25 de milioane de lei cu ajutorul căruia urma să fie susţinută financiar construirea Sălii de sport polivalente. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de către primarul Ion Lungu, edilul-şef precizând că noul obiectiv va fi ridicat cu finanţarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). Şeful municipalităţii a precizat că autorităţile administraţiei  sucevene ar putea beneficia de această oportunitate, banii astfel „economisiţi” înspre alte proiecte. Astfel, ar putea fi asigurate cofinanţarea de 9,47 milioane de lei a proiectelor cu fondurile elveţiene, precum şi finanţarea reabilitării sediului Primăriei şi Cinematografului „Arta”, a construirii  de grădiniţe,  cât şi a introducerii utilităţilor în cartierul pentru tineri „Europa”. „Am anulat procedura de licitaţie care era în curs, însă avem nevoie de bani, în continuare. Voi relua discuţiile cu consilierii locali, pentru a ne folosi de această oportunitate şi a orienta suma respectivă înspre alte proiecte. Unele sunt licitate, altele intră la execuţie, însă, pentru toate acestea ne trebuie o altă hotărâre de Consiliul Local”, a explicat edilul-şef Ion Lungu.        
Consiliul Local al municipiului Suceava a  aprobat, în ultima şedinţă a mandatului trecut, caietul de sarcini pentru contractarea unei finanţări interne nerambursabile în valoare de  25 de milioane de lei, adică aproximativ 5 milioane de euro. Banii trebuiau să ia calea construirii unei Săli polivalente cu 5.000 de locuri, însă Compania Naţională  de Investiţii va aloca finanţare din fonduri guvernamentale pentru aceasta.

Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe un teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, proiectul CNI fiind al uneia cu 7.500 de locuri. Potrivit unei simulări, în condiţiile accesării creditului gradul de îndatorare a administraţiei locale urmând a ajunge la 17,99%, în 2016, după care va scădea în anii următori.  Sala polivalentă face parte din proiectul Complexului sportiv, avansat încă din anul 2011, valoarea totală a investiţiei fiind evaluată la circa 17 milioane de euro. Obiectivul urmează a fi construit pe o suprafaţă de 12 hectare, incluzând un stadion cu 15.000 de locuri, sală polivalentă cu 5.000 de locuri, bazin olimpic de înot, precum şi terenuri în aer liber, de handbal, baschet, volei şi tenis. Complementar dotărilor sportive, în zonă vor fi amenajate spaţii verzi sub formă de insule, cât şi parcuri. Nu vor lipsi spaţiile tehnice, parcările, spaţiile comerciale şi de servicii, dar şi amenajările cu destinaţia de locuire, inclusiv cu funcţiunile aferente.