Peste 4.700 de hectare de
culturi agricole, compromise de ploile şi grindina din iulie
·
„Procentajul de distrugere variază între 50% şi 100%,
însă majoritatea este de 100%”, arată Mircea Lazăr, şeful Direcţiei Judeţeane
pentru Agricultură.
·
Marii producători asiguraţi vor fi despăgubiţi de firmele
specializate, iar micii agricultori neasiguraţi ar putea primi compensări doar în urma aprobării unei
hotărâri a Guvernului.
Ploile torenţiale
însoţite de grindină, din perioada 17-18 iulie 2016, au produs importante
pagube agricultorilor din judeţul Suceava. În urma evaluărilor făcute de
comisiile de specialitate, Direcţia Judeţeană pentru Agricultură anunţă că, până
pe 29 iulie fuseseră inventariate 4.700 de hectare pe care culturile au fost
distruse în diferite proporţii, constatările la faţa locului continuând în alte
3 localităţi. Natura dezlănţuită a făcut stricăciuni în 12 localităţi ale
judeţului, respectiv în Bălcăuţi, Siret, Dorneşti, Volovăţ, Iaslovăţ, Burla,
Milişăuţi, Vatra Moldoviţei, Satu Mare, Solca, Arbore şi Grăniceşti, de suferit
având toate categoriile de culturi, însă pe suprafeţe extinse au fost puse la pământ grâul, secara, porumbul
şi soia. Comisiile deplasate în teren au mai
inventariat distrugeri ale aşteptatelor recolte de cartofi, rapiţă, orz,
orzoaică, ovăz, legume, mazăre, fasole, lucernă, sfeclă, floare soarelui, dar
şi în livezi. Stihiile s-au abătut cu precădere asupra comunei Bălcăuţi, unde
compromise au fost 1.708 hectare de culturi, a oraşului Siret, cu 1.219 hectare
calamitate, cât şi a comunei Dorneşti, cu circa 629 de hectare afctate. Mircea
Lazăr, directorul executiv al Direcţiei Judeţeane pentru Agricultură spune că
societăţile şi asociaţiile agricole asigurate vor fi despăgubite în relaţia cu
firmele specializate, în cazul micilor agricultori neasiguraţi compensări
pentru stricăciuni putând fi acordate doar în urma promovării şi aprobării unei
hotărâri a Guvernului. „Procentajul de distrugere variază între 50% şi 100%,
însă majoritatea este de 100%. Calculul pagubelor valorice se va face în
funcţie de cheltuielile avute până la data producerii evenimentului, şi nu raportat
la producţia estimată. Producătorii asiguraţi se vor adresa societăţilor de
asigurare, în timp ce agricultorii neasiguraţi ar putea fi despăgubiţi doar în
măsura în care Guvernul dă o lege în acest sens”, a precizat şeful DJA Suceava, menţionând că,
la inundaţiile de la mijlocul lunii iunie, executivul central a disponibilizat
fonduri doar pentru obiectivele publice calamitate, în special pentru
infrastructură. Mircea Lazăr a ţinut să mai
reliefeze că marii producători agricoli trebuie să se adreseze
Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, astfel încât, în baza
proceselor verbale întocmite de comisiile de inventariere, să se procedeze la
diminuarea sau, după caz, la scutirea de impozitul pe venit aferent culturilor
calamitate.
În intervalul 24 mai-24
iunie 2016, ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice periculoase din judeţul
Suceava, pe cele 533,15 hectare de culturi agricole afectate au fost
inventariate daune de 550.405 de lei, iar la 533,75 de hectare fâneţe s-au
constatat distrugeri de 100.000 de lei.