Inspectorii de
muncă au descoperit 7 firme care aveau lucrători la negru
·
Societăţile cu pricina au fost sancţionate cu un
total de 90.000 de lei, 17 persoane muncind la acestea fără avea forme legale
de angajare.
În luna iulie a anului
2016, inspectorii de muncă suceveni au depistat 59 de persoane care desfăşurau
muncă nedeclarată. Potrivit inspectorului şef sucevean, Romeo Butnariu, este
vorba despre 10 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost
transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în
ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, precum şi despre 32 de
suceveni ale căror contracte fuseseră remise, totuşi, REVISAL, însă după
expirarea termenului legal. Pe de altă parte, de evidenţiat este faptul că, în
luna la care facem referire, 17 persoane munceau fără forme legale de angajare,
acestea prestând la 7 angajatori. În ceea ce priveşte munca la negru,
inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că firmele descoperite că aveau la
lucru muncitori fără contracte de muncă individuale au avut parte de amenzi
totalizând 90.000 de lei. Luna trecută, în domeniul relaţiilor de muncă,
lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut 225 de controale.
Inspectorul şef Romeo Butnariu informează că verificările făcute pe această
linie s-au lăsat cu 67 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor
aplicate însumând 161.000 de lei. În timpul controalelor s-a descoperit că unii
dintre agenţii economici verificaţi nu s-au conformat dispoziţiilor legale
referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare
salariat în parte. De asemenea, inspectorii ITM Suceava au mai descoperit
abateri privind nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor
de odihnă, a repausului săptămânal şi a celui cuvenit în cazul muncii
suplimentare.