·
Aceasta
însemnă circa adică 4,17 milioane de lei, drepturi pentru aproximativ 43,66 de
milioane de kilograme de lapte, cantitate comercializată în anul de cotă
2014-2015.
·
La
începutul lui 2016 în judeţul Suceava erau 49.171 de producători de lapte, faţă
de 50.235, cu un an în urmă, în scădere
cu 1.064 de crescători.
Programul de acordare de ajutoare excepţionale
cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor pentru lapte
a avut căutare în judeţul Suceava, prima etapă de depunerea cererilor încheindu-se
pe 8 aprilie, după care termenul limită a fost prelungit până pe 6 iunie 2016.
Vasile Iacob Caciur, director executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei
Judeţene de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava precizează că
adunate au fost 2.358 de cereri, dintre care 2.343 au fost acceptate la plată. Conform Hotărârii Guvernului nr. 160 din 2016,
producţia de lapte livrată pe beneficiar trebuia să fie de minim 5 tone de lapte
în anul de cotă 2014-2015. Astfel, iniţial suma cuvenită fiecărui producător a
fost de 240 de euro, pentru livrări cuprinse între 5 tone şi 20 de tone de
lapte; 12 de euro pe tonă pentru o cantitate de 20 tone până la 200 de tone,
precum şi de 2.900 de euro pe beneficiar, în cazul producătorului care a livrat
o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.
Responsabilii APIA Suceava fac
cunoscut că, după recalculare, în primul caz se plăteşte 294,57 de euro de
beneficiar, în cele de al doilea se dă 14,72 de euro pentru fiecare tonă de
lapte, în timp ce în ultimul caz se achită 3.559,36 de euro de beneficiar. Plata
se face la cursul de 4,4176 de lei pentru 1 euro, în judeţul Suceava, pentru 43.663.679
kg de lapte cantitate comercializată în anul de cotă 2014-2015, producătorii
primind echivalentul a 944.729,79 de euro, adică peste 4,17 milioane de lei. Pentru
a avea parte de sprijinul în cauză, beneficiarii trebuiau să fie înscrişi în
sistemul cotelor de lapte la APIA, ca producători cu cote de livrări pentru
anul de cotă 2014-2015, deţinând, în acelaşi timp, cotă de livrări la 31 martie
2015. Totodată, era obligatoriu ca producătorii interesaţi să aibă activitate,
cât şi un contract încheiat un prim-cumpărător pe o perioadă de minim 6 luni,
valabil la data depunerii solicitării. Potrivit unei informări a APIA Suceava, la
începutul lui 2016 în judeţul Suceava erau 49.171 de producători de lapte, faţă
de 50.235, cu un an în urmă, în scădere
cu 1.064 de crescători. Totodată, înregistrate erau 22 de unităţi autorizate
pentru cumpărarea şi procesarea laptelui, cu două în minus în comparaţie cu
începutul lui 2015.