Aproape 70 de suceveni
şi-au exportat prestaţiile sociale
·
Compartimentul EURES a consiliat 367 de persoane care au
apelat la mobilitate în Spaţiul Economic European.
Asistarea în vederea
ocupării unui loc de muncă în interiorul comunităţii europene şi creşterea
mobilităţii pe piaţa europeană a muncii constituie o preocupare constantă a
Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit Ancăi Capverde, purtătorul de cuvânt
al AJOFM, în acest sens sunt acordate servicii de informare, orientare şi
mediere privind mobilitatea forţei de muncă şi securitatea socială a
lucrătorilor migranţi. „Orientarea şi consilierea solicitanţilor de slujbe
în străinătate, acordate prin Compartimentul de ocupare a forţei de muncă în
străinătate-EURES, face parte din categoria de serviciilor de ocupare”,
subliniază responsabilul AJOFM. Anca Capverde precizează că, în primele 6 luni
ale anului 2016, în cadrul Compartimentul EURES al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Suceava au fost consiliate 367 de persoane care au apelat la
mobilitate în Spaţiul Economic European şi au fost eliberate 68 de formulare în
domeniul securităţii sociale. Este vorba despre formulare „E301”, „E302” şi
„U”, documente necesare atestării perioadelor de cotizare necesare stabilirea
dreptului la indemnizaţiei de şomaj, prestaţiilor sociale care se acordă
membrilor din familia şomerilor sau în vederea exportării prestaţiei de şomaj.