Opt proiecte finalizate
·
Pe
lângă cele de drumuri judeţene, a fost trasă linie şi sub proiectele privind „Reabilitarea
Cetăţii de Scaun”, „Medicină în situaţii şi ocazii de urgenţă” şi „O clădire de
patrimoniu-Muzeu pentru mileniul III”
Judeţul Suceava a punctat în ceea ce priveşte
finalizarea unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă. Cel puţin aşa
rezultă din Sinteza evaluărrii planului de acţiuni pentru realizarea, în primul
semestru al anului 2016, a obiectivelor cuprinse programul de guvernare,
conform căreia, totalul de 29 de acţiuni prevăzute pentru acest an, 8 au avut ca
termen de finalizare data de 30 iunie. „Dintre acestea menţionăm realizarea
la termen a proiectelor Consiliului Judeţean Suceava care se referă la
modernizarea unor drumuri judeţene, inclusiv transmiterea rapoartelor de
monitorizare a sustenabilității obiectivelor respective”, se arată în
evaluarea citată. La proiectele de infrastructură, se adaugă cele de amploare, cum ar fi „Reabilitarea
Cetăţii de Scaun şi a zonei de protecţie aferente”, „Medicină în situaţii şi
ocazii de urgenţă-răspuns prompt la provocările transfrontaliere”, stadiul
de realizare al acestora fiind de 100%. Conform sursei citate, la 30
iunie 2016, a ost încheiat şi proiectul „O
clădire de patrimoniu-Muzeu pentru mileniul III”, „urmând ca în cel mai scurt
timp să se rezolve problema unui contract de servicii care vizează închirierea
spaţiului pentru depozitarea patrimoniului cultural mobil şi transportarea
acestuia înapoi în muzeu”. Conform Instituţiei Prefectului, la această dată în
domeniul gestionării fondurilor europene
la nivelul judeţului Suceava urmărite sunt monitorizarea implementării proiectelor
aflate în derulare; promovarea instrumentelor structurale aferente exerciţiului
bugetar 2014-2020; continuarea procesului de absorbţie a fondurilor europene
prin promovarea PNDR 2014-2020, cât şi diseminarea informaţiilor
europene.Totodată, accent se pune pe consilierea autorităţilor şi instituţiilor
locale în ceea ce priveşte accesarea noilor fonduri, astfel încât acestea să
contribuie la creşterea capacităţii bugetare destinate dezvoltării economice şi
sociale durabile a localităţilor.