Sucevenii încă nu şi-au
ridicat cardul de sănătate
·
În semestrul întâi al anului 2016, în judeţul Suceava au
fost înmânate încă 966 de asemenea documente, iar distribuirea continuă.
În prima jumătate a anului 2016, Casa de Asigurări de Sănătate
Suceava a eliberat 3.195 de carduri europene de asigurări de sănătate.
Potrivit unei informări a instituţiei sucevene, procedura se desfăşară în
conformitate cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iar în
baza acesteia, începând cu 1 ianuarie 2007 persoanele asigurate în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate din România au dreptul - în situaţia
deplasării pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene - la
cardul european de asigurări sociale de sănătate. „Eliberarea cardului
european de asigurări sociale de sănătate se face către cetăţenii români
asiguraţi care solicită acest document, în vederea acordării asistenţei medicale
în statele membre ale UE, conform legislaţiei în vigoare”, se arată în
informarea CAS Suceava. Conform sursei citate, în intervalul 1 ianaurie-30
iunie 2016, prin aplicarea regulamentelor cu specific ale Consiliului European,
privind coordonarea sistemelor de securitate, Casa de Asigurări Sociale Suceava
a înmânat - la cererea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din statele membre
ale Uniunii Europene -, 372 de formulare europene de asigurări sociale de
sănătate. Nu în cele din urmă, Casa de Asigurări de Sănătate informează că, în
semestrul întâi al anului 2016, în judeţul Suceava au fost înmânate 966 de
carduri naţionale de sănătate, iar distribuirea continuă. Pentru persoanele
care împlinesc ulterior vârsta de 18 ani, dar şi în cazul celor care dobândesc
pe parcurs calitatea de asigurat, se va continua procesul de tipărire şi
distribuire a cardului. Cardul
naţional de sănătate se emite pentru dovedirea calităţii de asigurat şi
furnizarea unor servicii medicale, putând fi utilizat
numai pe teritoriul României. Cardul este
emis individual pentru fiecare asigurat, termenul de
valabilitate fiind de 5 ani. Asiguraţii care nu au intrat în posesia
cardului pot să verifica dacă li s-a emis acest
document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de CNAS la adresa
http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa direct
Casei de Asigurări de Sănătate Suceava.