12 ianuarie 2016

Se caută soluţii de simplificare a accesării finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală
·        „Problemele ridicate la întâlnirile tematice vor fi centralizate, ulterior urmând a se veni cu soluţiile cele mai relevante pentru un cadrul normativ facil şi favorabil accesării finanţărilor şi implementării proiectelor europene”, declară Mihai Moraru, şeful OJFIR Suceava.

Mâine, 13 ianuarie, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava are loc o întâlnire pentru optimizarea procedurilor de lucru cu partenerii sociali, anunţă Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava.  Întrunirea are a loc în cadrul unui şir de dezbateri publice organizate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în perioada 12-14 ianuarie 2016, în vederea identificării de soluţii de adaptare şi simplificare a cadrului normativ privind accesarea fondurilor europene şi implementarea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Potrivit lui Mihai Moraru, consultările publice sunt organizate sub forma unor întâlniri, în funcţie de tematicele de interes, astfel încât să fie acoperite toate domeniile şi submăsurile de finanţare din sfera PNDR 2020. Este vorba despre proiectele de infrastructură; pomicultură; drumuri forestiere, împădurire şi servicii silvice; infrastructură agricolă, investiţii aferente şi gestionarea riscurilor; agricultură  şi  mediu; industrie alimentară, inclusiv despre proiecte LEADER şi de dezvoltare economică. „Manifestare nu este doar o invitaţie la dialog, ci şi una de construire a unui parteneriat activ cu potenţialii beneficiari ai măsurilor PNDR. Problemele ridicate la întâlnirile tematice vor fi centralizate, ulterior urmând a se veni cu soluţiile cele mai relevante pentru un cadrul normativ facil şi favorabil accesării finanţărilor şi implementării proiectelor europene. Prin analizarea la nivel central a aspectelor discutate, AFIR va adopta proceduri de lucru, iar soluţiile care nu intră în aria de competenţă a Agenţiei vor fi înaintate instituţiilor abilitate”, a precizat Mihai Moraru, director OJFIR Suceava.