Anul acesta,
Creştere explozivă a bugetului
pentru cultură, culte şi sport
·
„Având în vedere că s-au făcut lucrări majore de
infrastructură în municipiul Suceava este momentul să dăm atenţie şi activităţii
culturale şi sportive”, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava
Activitatea culturală din municipiul Suceava va avea, în 2016, an un
buget mult mai mare, având în vedere că s-a dat în funcţiune Centrul Cultural
Bucovina, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.
Astfel, potrivit fundamentării proiectului bugetului local, Teatrul municipal
„Matei Vişniec” va primi 1,5 milioane de lei, iar Cinema „Modern” va avea parte
tot de 1,5 milioane de lei, acesta din urmă pentru plata cheltuielilor cu
utilităţile şi administrare. Alţi bani
vor fi acordaţi pentru susţinerea financiară a Festivalului internaţional de
interpretare „Lira de aur”, Festivalului medieval „Ştefan cel Mare”,
Festivalului internaţional de cinema pentru amatori, precum şi pentru alte
activităţi culturale, în cazul cărora vor fi consultaţi oamenii de cultură. Bani
la capitolul cultură vor fi alocaţi, de asemenea, pentru reabilitarea statuii
ecvestre a domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare”, dar şi pentru demararea
investiţiei de la sala polivalentă. Anul acesta, unităţile de cult de pe raza
municipiului reşedinţă se vor alege cu doar 2,5 milioane de lei, faţă de 3,5
milioane de lei, în 2015. „Dacă facem un procentaj al cheltuielilor,
inclusiv al celor de capital, bugetul pentru cultură se ridică la aproximativ
8%, faţă de anul trecut când a fost de 3,5%”, a arătat edilul-şef, adăugând
că niciodată cultura nu a avut atâţia bani. În ceea ce priveşte sportul, echipa de fotbal
Rapid CFR are prevăzută suma de 1,5 milioane de lei; echipa de handbal C.S.
„Universitatea” ar putea să se aleagă cu 1 milion de lei; Clubul Sportiv
Municipal este prins cu 500.000 de lei, iar celelalte ramuri sportive ar putea
să primească tot 500.000 de lei. La toate acestea se adaugă contravaloarea
lucrărilor de reabilitare şi amenajarea a nocturnei pe stadionul Areni, cât şi
cele de construire a tribunelor şi vestiarelor pe stadionul de la Liceul cu
Program Sportiv. Şeful administraţiei locale a reliefat că însumând şi
alocările de capital, anul acesta cheltuielile legate de sport se ridică la 3%
din bugetul local. „Dacă în urmă cu
câţiva ani, pentru cultură şi sport se acorda 1%, la un loc, din bugetul local, acum
fondurile au crescut simţitor. Cât voi
fi primar, voi merge pe această idee, având în vedere că s-au făcut lucrări
majore de infrastructură în municipiul Suceava, şi este momentul să dăm atenţie
şi activităţilor culturale şi sportive”, a explicat Ion Lungu primarul
municipiului Suceava.