17 ianuarie 2016

Concurenţă mare pentru lucrările din etapa a doua de modernizare a Zonei centrale a Sucevei
·        Intervenţiile se vor desfăşura pe durata a 4 luni, disponibilul financiar este de 2,57 de milioane de lei, pe strada pe care se află clădirea Parchetelor şi Muzeul Bucovinei urmând a fi turnat un covor asfaltic.  
Trei competitori s-au au intrat în cursa pentru adjudecarea lucrărilor din cea de a doua etapă de modernizare a Zonei centrale a municipiului Suceava. Suma disponibilă este de 2,57 de milioane de lei, intervenţiile se vor desfăşura pe durata a 4 luni, la licitaţie prezentându-se Florconstrct Suceava, „Calcarul” Pojorâta şi asocierea Victor Construct & Auto Tehnorom Suceava. Comisia de specialitate din cadrul Primăriei lucrează la aplicarea criteriilor de departajare, prima competitoare venind cu o ofertă financiară de 1,69 de milioane de lei, a doua cu 1,85 de milioane de lei, iar cea de a treia oferindu-se să execute lucrările contra a 1,57 de milioane de lei. „Comisia de licitaţie analizează toate ofertele, eligibilitatea acestora şi criteriile tehnice care trebuie îndeplinite. Sperăm ca lucrările să fie adjudecate în cadrul acestei licitaţii, iar imediat după ce se îmbunătăţeşte vremea să trecem la modernizarea în continuare a Zonei centrale”, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.                 
Reamintim că, în cadrul proiectului de reabilitare a Zonei centrale, Primăria municipiului Suceava a încheiat un contract suplimentar, cu finanţare acordată prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Naţională (PNDL). În baza acestuia, Suceava beneficiază 2,43 de milioane de lei de la bugetul de stat, bani care se adaugă sumei virate în luna august 2015, respectiv cea de 136.931 de lei. Noile intervenţiile vor cuprinde porţiunea din strada „Ştefan cel Mare”, aflată între intersecţia cu strada Metropoliei şi intersecţia cu strada „Ana Ipătescu”. Pe segmentul respectiv, pe care se află clădirea Parchetelor şi Muzeul Bucovinei, va fi turnat un covor asfaltic, eliminată fiind soluţia de placare cu dale de granit, folosită la Palatul Administrativ,   
La jumătatea lunii octombrie 2015, autorităţile sucevene au inaugurat lucrările aferente primei etape de modernizare a perimetrului aferent sediului Consiliului Judeţean şi Prefecturii, din programul generos de reabilitarea a Zonei centrale a urbei reşedinţă.  Cu toate că suprafaţa din faţa Palatului Administrativ trebuia să fie destinată exclusiv pietonilor, din cauza traficului deosebit de aglomerat aceasta este deschisă şi circulaţiei autoturismelor. În forma sa iniţială, proiectul viza modernizarea infrastructurii stradale urbane şi a sistemului de iluminat public de pe străzile „Ştefan cel Mare”, „Vasile Bumbac”, „Libertăţii”, cât şi de pe Aleea Nucului. Prevăzută era înlocuirea a 41 de stâlpi ai sistemului de iluminat public, documentaţia fiind depusă, atunci, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est, cu sediul la Piatra Neamţ.