17 ianuarie 2016

Muncă nedeclarată descoperită de inspectorii de muncă, în ultima lună a lui 2015
·        În domeniul relaţiilor de muncă, verificările s-au lăsat cu 40 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 51.800 lei.
În luna decembrie anului 2015, inspectorii de muncă suceveni au depistat 79 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Potrivit inspectorului şef sucevean, Romeo Butnariu, este vorba despre 6 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, precum şi despre 70 de persoane ale căror contracte fuseseră remise, totuşi, REVISAL, însă după expirarea termenului legal. Pe de altă parte, de evidenţiat este faptul că 3 lucrători munceau fără forme legale de angajare, aceştia prestând la 2 angajatori. În ceea ce priveşte munca la negru, inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că firmele descoperite că aveau la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale au avut parte de amenzi totalizând 11.000 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut, în ultima lună a anului trecut, 177 controale. Inspectorul şef Romeo Butnariu informează că verificările făcute s-au lăsat cu 40 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 51.800 lei. Pe durata controalelor, inspectorii ITM Suceava au mai depistat  deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă; repausului săptămânal şi celui cuvenit în cazul muncii suplimentare. De asemenea, pe lângă cele menționate, s-a descoperit că unii dintre agenţii economici controlaţi nu s-au conformat dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte.