În
2015,
Sucevenii
au făcut peste 2.500 de cereri pentru acordarea de beneficii sociale în statele
UE
·
Cei mai mulţi lucrători migranţi sunt din
Italia, pentru care Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţii Sociale a completat
aproape 1.200 de formulare.
·
În vederea obţinerii alocaţiei de stat în
România, pentru copiii lucrătorilor care s-au întors în ţară, AJPIS a iniţiat 1.389 de formulare.
În vederea obţinerii de prestaţii sociale în
statele membre ale Uniunii Europene, în 2015, la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi
Inspecţii Sociale Suceava, s-au înregistrat 2.502 de solicitări de completare a
formularelor E 401 şi E 411, pe partea B, E 402, E 405, E 001, F002 şi F015,
face cunoscut Mirela Florea, directorul executiv al instituţiei. Astfel, pe
durata anului trecut, cei mai mulţi lucrători migranţi care au solicitat
prestaţii din statele UE sunt sucevenii din Italia, pentru care s-au completat
1.114 formulare E 411 şi 82 de formulare E 401. Urmează, în ordine, lucrătorii
din Germania, cu 728 de formulare E 411 şi 60 de formulare E 401 şi cei din
Belgia, cu 397 de formulare E 411 şi 36 de formulare E 401. Sucevenii din Marea
Britanie au făcut la AJPIS 30 de cereri, iar cei din Irlanda-21. Alte 17 cereri
provin din Olanda; 8 din Norvegia, 6 din Franţa; 4 din Suedia şi 2 din Cipru. Pe
de altă parte, Mirela Florea arată că, în cursul anului 2015, au fost
suspendate, pe baza întocmirii formularului
european, 404 alocaţii de stat pentru copii. De asemenea, în vederea
obţinerii alocaţiei de stat în România pentru copiii lucrătorilor migranţi care
s-au întors în ţară, a celor care nu mai desfăşoară o activitate profesională
sau care nu mai au dreptul la prestaţii sociale în statele membre ale Uniunii Europene,
Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţii
Sociale a iniţiat 1.389 de formulare E 411, completate partea A. Cele mai multe
s-au iniţiat pentru Italia, 872 de formulare E 411, urmată
de Spania-282; Marea Britenie-83; Grecia-45; Portugalia-45; Germania-17;
Franţa-11; Olanda-9; Belgia-8;
Irlanda-7, Cipru- 5 şi Polonia-5.