·
Au fost afectaţi 1.950 de consumatori, dintre care 1.600
sunt consumatori casnici, iar 350 sunt instituţii şi agenţi economici.
·
Orele de curs nu au fost întrerupte, în clase temperatura
fiind, la primele ore ale zilei, de 18 grade Celsius.
·
“Probabilitatea producerii defecţiunii este cauzată de
opturarea diametrului conductei (Ø 320 mm) de către o acumulare tampon de
gheaţă”, anunţa Instituţia Prefectului.
Locuitorii municipiului
Cîmpulung Moldovenesc, mai multe instituţii publice şi agenţi economici de sub
poalele Rarăului au rămas fără gaze naturale din cauza unei avarii survenite pe
tronsonul conductei magistrale care alimentează localitatea. Astfel, în această noapte, la ora 1:01, s-a
primit un apel pe numărul unic de urgenţă 112, de la un reprezentant al societăţii
comerciale Transgaz Mediaş, prin care acesta informa că, în urma unei avarii pe
instalaţia de transport gaze naturale, furnizarea către municipiul Câmpulung
Moldovenesc a fost sistată. Cauza, se pare, este un „dop” de gheaţă format pe
conducte, urmare a temperaturilor mult scăzute. Conform unei unui comunicat de
presă al Instituţiei Prefectului la ora 7:00 dimineaţa, Cîmpulung Moldovenesc
nu fusese încă realimentat cu gaze naturale, afectaţi fiind 1.950 de
consumatori, dintre care 1.600 de consumatori casnici, precum şi 350 de
instituţii publice şi agenţi economici. Aceasta înseamnă circa 60% din
populaţia municipiului, Constantin Harasim precizând că orele de curs nu au
fost întrerupte, în clase temperatura fiind, la primele ore ale zilei, de 18
grade Celsius. De
suferit au avut instituţii precum Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” cu 450 de
elevi, Colegiul Naţional Silvic (cu 800 de elevi), Şcoala Generală nr. 4 (cu 420
de elevi), Şcoala Specială (cu 170 de copii), 3 grădiniţe (cu 236 preşcolari),
precum şi Spitalul de Psihiatrie (cu 50 de internaţi). Drept urmare, prefectul
judeţului Suceava, Constantin Harasim, a dispus convocarea Comitetului Local
pentru Situaţii de Urgenţă Cîmpulung Moldovenesc, sub preşedinţia primarului
Mihăiţă Negură, la care a participat şi şeful Instituţiei Prefectului, împreună
cu inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava,
general de brigadă Ion Burlui. Totodată, prefectul Harasim a dispus convocarea,
la Palatul Administrativ Suceava, a Grupului de suport tehnic pentru
gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de eşecul utilităţilor publice, în
vederea analizării situaţiei şi dispunerii de măsurilor care se impun. Astfel,
în cadrul şedinţei CLSU s-au hotărât informarea populaţiei; continuarea
activităţii şcolilor şi a instituţiilor publice; monitorizarea persoanelor
asistate social, la domiciliul acestora; monitorizarea la faţa locului de către
prefectul judeţului, primarul municipiului Cîmpulung Moldovenesc şi inspectorul
şef al ISU Suceava a modului în care sunt organizate activităţile de remediere
a avariei de pe tronsonul conductei magistrale. De asemenea, s-a dispus gestionarea
situaţiei la nivelul municipiului Câmpulung Moldovenesc, până la rezolvarea
problemelor de către grupa operativă constituită la sediul Primăriei, formată
din reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. După orele prânzului, în teren se intervenea cu
6 echipe ale Transgaz în vederea identificării şi remedierii defecţiunilor. „Probabilitatea producerii defecţiunii este cauzată de opturarea
diametrului conductei (Ø 320 mm) de către o acumulare tampon de gheaţă. Au fost
verificate cu prioritate zonele de subtraversare a pâraielor din municipiul Cîmpulung
Moldovenesc (Izvorul Alb şi Valea Seacă). Pentru ziua de 19 ianuarie 2016, în unităţile de învăţământ au fost
dispuse măsuri pentru desfăşurarea cursurilor în condiţii de confort termic”, a revenit Insituţia Prefectului, printr-un comunicat, în care adaugă că echpie orative i s-a adăugat şi directorul
Trasngaz de pe Regiunea Moldova şi că funcţie de evoluţia situaţiei se va lua o
decizie referitoare la susţinerea cursurilor şcolare pentru a doua zi